Neînțelegeri între Spania și NATO privind cheltuielile cu apărarea. Madridul alocă mai puțin de 2% din PIB

Data publicării:
NATO Secretary General in Madrid, Spain - 27 Jan 2025
Secretarul general al NATO, Mark Rutte (stânga, cu spatele) și premierul spaniol Pedro Sanchez (dreapta, profil). Foto: Profimedia

NATO a precizat vineri că secretarul său general, Mark Rutte, s-a referit doar la „dorinţa” Spaniei de a aloca apărării un buget de 2% din PIB „cât mai curând posibil”, într-o declaraţie făcută săptămâna aceasta şi care a determinat guvernul spaniol să clarifice că nu şi-a asumat niciun angajament concret în acest sens, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Surse din cadrul Alianţei au declarat pentru această agenţie de presă că, în timpul unei dezbateri desfăşurate miercuri la centrul universitar Şcoala de Economie din Varşovia, Rutte a vorbit despre „dorinţa” Spaniei de a atinge angajamentul de 2% din PIB stabilit în cadrul NATO pentru bugetele destinate apărării şi că, la întâlnirea pe care el a avut-o recent la Madrid cu premierul spaniol Pedro Sanchez, acesta din urmă „nu s-a angajat să crească cheltuielile militare până la acest procent”.

În intervenţia sa de miercuri, Mark Rutte, care în declaraţiile sale insistă constant pentru creşterea cheltuielilor militare, a vorbit din nou despre statele membre ale NATO care nu şi-au atins încă obiectivul de a aloca 2% din PIB pentru bugetul apărării, obiectiv pe care el îl doreşte crescut la summitul Alianţei în iunie.

„Belgienii au spus că doresc să ajungă la 2% până la vară. Spania spune acum că vrea să ajungă la 2% în această vară. Ştim că Portugalia, Italia, toţi au acum aceste dezbateri”, a afirmat el.

Surse guvernamentale spaniole au precizat joi agenţiei EFE că Spania are în vedere să ajungă la un buget al apărării de 2% din PIB cât mai curând posibil, dar că încă nu există un astfel de angajament concret.

Preşedintele american Donald Trump le-a cerut aliaţilor europeni să îşi crească bugetele apărării la 5% din PIB, idee considerată nerealistă şi nesustenabilă economic de majoritatea europenilor, cu excepţia Poloniei şi a celor trei state baltice, foste republici sovietice - Lituania, Letonia şi Estonia -, care menţin relaţii dificile cu Rusia.

În prezent, numai 23 din cele 32 de state membre ale NATO ating ţinta de 2% din PIB pentru bugetele apărării asumată în cadrul Alianţei. O eventuală decizie de creştere a acestei ţinte este aşteptată la următorul summit al NATO, care va avea loc la Haga în iunie. 

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan care a cucerit internetul. Tânărul înalt ca bradul face furori printre...
Digi FM
Dana Rogoz, mândră de fiul ei, după ce a fost admis la Liceul de Informatică: "Un examen îngrozitor de greu...
Pro FM
Statuară, bronzată și senzuală, în costum de baie decupat, Mădălina Ghenea pare o zeiță. Vacanță de vis...
Film Now
Justin Baldoni, concentrat pe „familie și credință”, în plin scandal cu Blake Lively: Simte presiunea...
Adevarul
Problemele fântânilor muzicale de milioane de euro din România. Simfoniile care împovărează orașele
Newsweek
Cine sunt pensionarii care iau 280 lei în plus la pensie din iunie. Casa de Pensii confirmă
Digi FM
Povestea lui Damaris Lupu, câștigătoarea Românii au talent. A învățat singură contorsionism și exersează în...
Digi World
Exercițiul de matematică care le-a dat bătăi de cap multor utilizatori de internet. Tu știi să-l rezolvi?
Digi Animal World
Un aligator fără cap, găsit plutind într-un canal din Florida. Imaginile i-au terifiat pe locuitori
Film Now
Catrinel Menghia, premiată pentru regie, la Cannes 2025. Filmul ei de debut, "Girasoli", a cucerit publicul...
UTV
Meira Drăgușin, sora lui Radu Drăgușin, a atras toate privirile la finala Europa League din Bilbao
OSZAR »