Video&Foto Atac masiv la Kiev. 15 persoane au fost rănite după ce forţele ruse au atacat orașul cu drone şi cu rachete

Data actualizării: Data publicării:
Russian Hits Ukrainian Capital Kyivwith Drone Attack, Kyiv, Ukraine - 24 May 2025
În tot orașul s-au auzit explozii și focuri ale apărării anti-aeriene. Sursa foto: Profimedia Images

Cincisprezece persoane au fost rănite după ce forţele ruse au atacat Kievul cu drone şi cu rachete în noaptea de vineri spre sâmbătă. În tot orașul s-au auzit explozii și focuri ale apărării anti-aeriene, scrie News.ro. Resturile rachetelor și dronelor interceptate au căzut în mai multe cartiere și au declanșat incendii.

ACTUALIZARE 11:55 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că a fost o noapte dificilă pentru întreaga Ucraină, relatează Reuters, preluat de News.ro.

„A fost o noapte dificilă pentru noi toţi în Ucraina”, a comentat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Telegram.

„Cu acest tip de atac, lumea înţelege că Moscova este motivul pentru care acest război se prelungeşte”, a adăugat el.

„Doar noi sancţiuni împotriva sectoarelor-cheie ale economiei ruse vor forţa Moscova să accepte o încetare a focului”, a precizat Zelenski.

Primarul capitalei ucrainene, Vitali Klitschko, a declarat că resturi de drone au lovit o clădire rezidenţială şi că au izbucnit incendii în alte două clădiri.

Şeful administraţiei militare din Kiev, Timur Tkatchenko, a declarat că un incendiu a izbucnit, de asemenea, într-o altă clădire rezidenţială.

Autorităţile au raportat incendii în mai multe cartiere ale capitalei.

Potrivit forţelor aeriene ucrainene, Rusia a lansat 14 rachete balistice asupra ţării şi aproximativ 250 de drone cu rază lungă de acţiune, în principal asupra Kievului.

Știrea inițială

Kievul a fost supus unui atac intens cu drone şi rachete de către forţele ruse în noaptea de vineri spre sâmbătă, declanşând incendii şi rănind cel puţin opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene. comfor The Guardian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Explozii şi focuri de armă au fost auzite în tot oraşul, iar mulţi locuitori din Kiev s-au adăpostit în staţiile de metrou subterane.

Fragmente de rachetă au căzut în cel puţin patru districte, potrivit administraţiei militare din Kiev, iar şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Reacția Kremlinului la ultimatumul dat de Kiev și aliații săi privind armistițiul de 30 de zile

Kremlinul a respins luni drept „inacceptabil ultimatumul” dat Moscovei de către Kiev şi aliaţii săi europeni pentru a accepta un armistiţiu de 30 de zile înaintea unor negocieri directe între Rusia şi Ucraina cu privire la oprirea războiului.

„Limbajul ultimatumurilor îi este inacceptabil Rusiei, el nu convine. Nu poţi să vorbeşti în acest fel Rusiei”, a declarat într-o conferinţă de presă zilnică un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, relatează AFP, potrivit Agerpres.

El a anunţat că o propunere a preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la negocieri directe în vederea unei soluţii la Războiul din Ucraina se bucură de susţinerea liderilor mondiali. Rusia intenţionează să găsească mijloace prin care să se ajungă la o soluţionare paşnică, pe termen lung, a războiului, a declarat el. Peskov a subliniat că nu este în măsură să spună mai multe despre subiectul unor negocieri de pace.

 

Editor : Iulia Bălăianu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul făcut de Nicușor Dan când a fost întrerupt de fiica sa! Ce nu s-a văzut la TV, imaginile vorbesc de la...
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Smiley și Gina Pistol au sărbătorit doi ani de la nuntă. Mesajul ironic postat de artist pe internet: „Doar...
Film Now
Lindsay Lohan, adevărul despre spectaculoasa ei transformare de look. Secretul chipului atât de diferit...
Adevarul
O artistă cunoscută din România a ajuns de urgență la spital după ce a mâncat legume de la piață
Newsweek
Un nou anunț despre pensii îi pune pe drumuri pe pensionari. Aceștia primesc beneficii la pensie
Digi FM
Ilona Brezoianu este însărcinată. Mesajul inedit prin care a dat vestea: "O să facem un copil cu nasu' mare"
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Miriam Margolyes, îndrăgita actriță din „Harry Potter”, și-a îngrijorat fanii: „Nu mai am mult de trăit. Nu...
UTV
Ilona Brezoianu este însărcinată! Actrița a publicat primele imagini cu ecografia bebelușului
OSZAR »