Europa nu poate lupta contra Rusiei în „noul război cu drone și roboți”, avertizează Ucraina. „Nu este pregătită pentru ce va urma”

Data publicării:
soldați cu o dronă pe câmpul de luptă
Europa „nu este pregătită pentru ce are Rusia. Fiecare armată din Europa trebuie să se pregătească pentru noul război cu roboți, mașinării și drone”, a avertizat guvernatorul ucrainean al regiunii Herson. Foto: Shutterstock

Armatele europene nu sunt pregătite pentru noul tip de război cu „drone, mașinării și roboți”, a spus un important oficial ucrainean, care a avertizat că Rusia a făcut progrese uriașe în privința tehnologiei militare și a producției de muniție, potrivit The Independent.

Avertismentul din partea guvernatorului ucrainean al regiunii Herson, Oleksandr Prokudin, a venit într-un moment foarte delicat pentru Kiev, după ce Donald Trump a anunțat că SUA suspendă tot ajutorul militar pentru Ucraina și după întâlnirea dezastruoasă dintre președinții celor două țări la Washington.

„Apreciem cu adevărat și le suntem foarte recunoscători partenerilor noștri americani pentru sprijinul pe care Ucraina îl primește în lupta contra Rusiei”, a spus Prokudin.

„Dacă [ajutorul] se va opri, cred că va deveni mult mai greu pentru noi. Totuși, nu avem de ales decât să continuăm să luptăm pentru țara și independența noastră indiferent de cât de multe țări ne susțin.”

Oficialul ucrainean crede că poporul american va continua să ajute Ucraina. „Împărtășim aceleași valori: libertate și democrație. Noi luptăm pentru aceste valori.”

oleksandr-prokudin-herson-guvernator-ucraina
„Ucraina este un teren de încercare pentru Rusia”, a spus Prokudin. „Experiența și expertiza pe care armata noastră au dobândit-o în tot acest timp – în special soldații tineri – este foarte utilă pentru Europa și alte țări.” Captură foto: Facebook / Aleksandr Prokudin

„Ucraina este un teren de încercare pentru Rusia”

Orice înțelegere cu Rusia ar fi „doar o pauză temporară” pentru ca Moscova să se poată regrupa, potrivit lui Prokudin, care a precizat că armatele Europei „nu sunt pregătite fizic” pentru asaltul rusesc care cu siguranță va urma.

Guvernatorul regiunii Herson, care este ocupată de Rusia în proporție de 70%, a spus că la fel cum Al Doilea Război Mondial a dus la o formă cu totul nouă de război de uzură prin folosirea artileriei, la fel și invazia Rusiei în Ucraina a dus la folosirea în luptă a roboților, dronelor avansate cu fibră optică și chiar a laserelor militare.

La începutul invaziei, în februarie 2022, NATO și statele aliate erau pregătite pentru genul de război pe care Rusia era capabilă să îl poarte la acea vreme. Trei ani mai târziu, însă, Rusia a făcut un progres uriaș în „tehnologie, inovație și producția de muniție”, a spus Prokudin.

Europa „nu este pregătită pentru ce are Rusia. Fiecare armată în Europa trebuie să se pregătească pentru noul război. Ar putea suna arogant, dar nicio armată din Europa sau Regatul Unit nu este pregătită pentru ceea ce va urma, pentru acest tip de război.”

„Este un război între roboți, mașinării, drone. Nu este [genul de război] cu care oamenii s-au obișnuit”, a mai spus oficialul ucrainean, care a avertizat că Rusia și-a dezvoltat tehnologia militară și muniția în cei trei ani de război, acestea fiind mai numeroase și mai eficiente decât oriunde altundeva în lume.

„Ucraina este un teren de încercare pentru Rusia”, a mai spus Prokudin. „Experiența și expertiza pe care armata noastră au dobândit-o în tot acest timp – în special soldații tineri – este foarte utilă pentru Europa și alte țări.”

Guvernatorul ucrainean a recunoscut că teritoriul ocupat al regiunii pe care o conduce ar rămâne în mâinile Rusiei în cazul semnării unui acord de pace intermediat de SUA, ceea ce i-ar permite Moscovei să fortifice zona și să se pregătească pentru următorul asalt.

An,Air,Defense,Unit,Of,The,Ukrainian,Armed,Forces,,Known
Ucrainenii folosesc acum lasere militare și drone specializate în doborârea altor drone pentru a intercepta atacurile armatei ruse, care au devenit tot mai sofisticate în cei trei ani de război. Foto: Shutterstock

Ucraina construiește un „zid radio-electric” pentru a bruia toate dronele rusești, o tehnologie care ar putea ajuta și Europa

Soldații ucraineni din Herson au de-a face constant cu atacurile cu drone ale Rusiei. Noile aparate folosite de ruși comunică prin cabluri cu fibră optică lungi de 15 kilometri, ceea ce le protejează de sistemele ucrainene de război electronic.

Astfel, ucrainenii au învățat să doboare dronele cu lasere sau să le prindă fizic cu alte drone care le „pescuiesc” din aer.

În afară de capacitatea lor de distrugere, dronele sunt folosite acum și pentru a mina câmpul de luptă de la distanță sau pentru a evacua soldații răniți, demonstrând capacitățile vaste ale acestor aparate în condiții de război.

Ucraina construiește, de asemenea, un „zid radio-electric” pentru a bruia toate dronele care ar putea să îi atace teritoriul – o tehnologie pe care și Europa ar putea să o folosească pentru a-și proteja granițele, potrivit lui Prokudin.

„Dacă Lituania ar fi atacată acum, credeți că NATO ar veni să o salveze? Ei nu pot nici măcar să își protejeze propriile lor țări, cu atât mai puțin pe noi. Motivul este că nu sunt capabili fizic.”

„Dacă Europa nu se trezește și nu începe să se pregătească, zona de război va fi mult mai aproape de ei. Un război complet diferit. Și nicio armată nu este pregătită”, a avertizat oficialul ucrainean.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia de urmaș și salariul pot fi cumulate? Ce spune legislația în 2025
Digi FM
Copilul lui Ionel Ganea, în comă indusă după accident. Medicii sunt rezervați: „Este în stare foarte gravă”
Pro FM
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, îndrăgostiți de viața la țară. Au pomi și legume, se ocupă cu drag de pământ și...
Film Now
Tia Carrere, la 58 de ani, în rochie mulată și generos decoltată. Devenită vedetă acum 30 de ani, e aproape...
Adevarul
Cu cât se vinde vila din București unde a locuit unul dintre cei mai apreciați avocați de la începutul...
Newsweek
Casa de Pensii anunță ora la care bagă, luni, pensii pe card. Când pot merge pensionarii la bancomat
Digi FM
Mihai Mălaimare, mesaj revoltător: "Nu ați vrut Turul II înapoi! Vine ca un val imens și veți ajunge în canal...
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Cum arată șarpele cu două capete care a supraviețuit miraculos. Zeke și Angel au uimit o lume întreagă
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea după ce Britney Spears a susținut că s-a sărutat cu celebrul actor: „Am avut multă...
UTV
Mădălina Ghenea își etalează silueta perfectă într-o nouă ședință foto incendiară
OSZAR »