Foto Cuba începe eliberarea deținuților: 553 de persoane vor ieși din închisori după retragerea insulei de pe lista SUA a statelor teroriste

Data actualizării: Data publicării:
inchisoare cuba
„Mulţumesc pentru că mi s-a dat această oportunitate, din nou în viaţă. Este un nou început”, a declarat tânărul Marlon Brando Diaz, condamnat la 18 ani de închisoare pentru participarea la proteste. Foto: Profimedia

După retragerea Cubei de pe lista neagră a Statelor Unite a țărilor care susțin terorismul, guvernul cubanez a început eliberarea a aproximativ 553 de deținuți. Măsura face parte dintr-un acord negociat cu ajutorul Bisericii Catolice, iar printre persoanele eliberate se află și cei condamnați pentru participarea la protestele din iulie 2021, informează AFP, potrivit News.ro.

Patru deţinuţi, condamnaţi pentru participarea la manifestaţiile antiguvernamentale din iulie 2021, au fost eliberaţi joi dintr-o închisoare din San Miguel del Padron, un cartier de la periferia Havanei, au raportat jurnaliştii AFP.

„Mulţumesc pentru că mi s-a dat această oportunitate, din nou în viaţă. Este un nou început”, a declarat tânărul Marlon Brando Diaz, condamnat la 18 ani de închisoare pentru participarea la proteste, pe care familia îl aştepta în faţa penitenciarului.

profimedia-0954240160
Marlon Brando Diaz, condamnat la 18 ani de închisoare pentru participarea la proteste, a fost eliberat din închisoare. Foto: Profimedia

Alţi trei deţinuţi din aceeaşi închisoare, aşteptaţi de familiile lor, au fost, de asemenea, eliberaţi.

Potrivit ONG-ului Cubalex, cu sediul la Miami, aproximativ 20 de persoane care au participat la manifestaţiile din 11 şi 12 iulie 2021 au fost eliberate miercuri.

Datele oficiale indică faptul că aproximativ 500 de persoane au fost condamnate la pedepse de până la 25 de ani de închisoare pentru participarea la aceste proteste, care au fost cele mai mari de la Revoluţia Cubaneză din 1959.

Unele dintre aceste persoane au fost eliberate în ultimele luni, după ce au ispăşit pedeapsa.

ONG-uri şi Ambasada Statelor Unite în Cuba estimează că există aproximativ 1.000 de „deţinuţi politici” în insulă.

Havana neagă existenţa deţinuţilor politici şi îi acuză pe opozanţii săi de a fi „mercenari” în solda Washingtonului.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani primeşti dacă zborul tău a avut întârziere sau a fost anulat? Sfaturile InfoCons pentru români, în...
Digi FM
Un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat de decesul mamei sale. Cum s-au derulat...
Pro FM
Nicole Scherzinger, zi de naștere pe plajă, în costum de baie. A împlinit 47 de ani, dar se simte și arată ca...
Film Now
Brad Pitt, de la curse direct în bucătărie. Actorul a fost protagonistul unui show culinar neașteptat la...
Adevarul
Adolescenți recrutați prin Telegram. Cum transformă Rusia copiii ucraineni în instrumente de război
Newsweek
Pragul de la care se va plăti CASS la pensie scade la 3000 lei. Pensionarii pierd 800.000 000€
Digi FM
Dan Negru, amintiri cu Mihai Leu: "E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Ții minte când am filmat o...
Digi World
Ce se întâmplă în creier când dormim? Funcțiile ascunse ale viselor. Ce spun cele mai noi cercetări despre...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Cele mai noi imagini cu frumoasa Margot Robbie. Împlinește 35 de ani, e mama unui băiețel și are o companie...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...
OSZAR »