Video Verificări de amploare în spitalele din țară. CNAS vrea să afle rata de ocupare a paturilor din toate unitățile sanitare

Data publicării:
pat de spital
Foto: Profimedia Images

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat tuturor spitalelor din țară să transmită rata de ocupare a paturilor pentru fiecare secție, după ce jurnaliștii Digi24 au prezentat discrepanțe majore între unități: unele spitale funcționează cu doar doi pacienți internați pe zi, în timp ce altele, mai ales cele de psihiatrie, depășesc un grad de ocupare de 160%.

După ce a fost publicat pe rețelele de socializare gradul de ocupare al fiecărui spital din țară, lucru care a stârnit nemulțumiri în rândul unor medici și a generat o dezbatere aprinsă, Casa de Sănătate a decis, aseară, să ceară această raportare detaliată tuturor spitalelor. Răspunsul trebuia trimis până în această dimineață, la ora 9:00.

Totul se întâmplă în contextul în care CNAS și Ministerul Sănătății lucrează la un plan de eficientizare a cheltuielilor din sistem, iar ieri CNAS a transmis acest plan către minister.

Estimările arată că, în 2025, cheltuielile cu personalul medical vor fi mai mari decât cele pentru tratamentele pacienților.

„Reducerea numărului de paturi (...) se referă la o reașezare a sistemului de sănătate și la o reașezare a tipului de serviciu medical pe care spitalele îl oferă oamenilor. Sub nicio formă nu se vor închide spitale”, a declarat anterior ministrul Sănătății la Digi24.

„Un spital municipal, de exemplu, care are 10 secții, (...) șapte secții au grad de ocupare între 80% și 100%, deci au adresabilitate pentru oameni. Trei secții, însă, au grad de ocupare sub 20%. E evident că acele specialități nu mai oferă adresabilitate populației din acea comunitate”.

Potrivit ministrului Sănătății, acele paturi devin, în primul rând, o povară financiară pentru unitatea sanitară.

„Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană ca număr de paturi de spitalizare continuă la 100.000 de locuitori, tocmai pentru că nu avem suficient dezvoltate serviciile ambulatorii și de spitalizare de zi”, a declarat ministrul Sănătății.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se împarte moștenirea între frați: reguli și excepții
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Calculul vechimii la pensie, schimbat. Care pensionari au mai puține zile muncite? Câți bani pierd?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie
OSZAR »