Ministrul Energiei anunță că primele foraje în Neptun Deep ar putea avea loc până la finalul anului

Data publicării:
burduja vorbeste la o sedinta
Sebastian Burduja Foto: Inquam Photos / George Călin

Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat.

"Proiectul Neptun Deep este în grafic. Atât Romgaz, cât şi OMV Petrom, au depus toate eforturile necesare pentru a obţine aprobările, pentru a putea face contractele. Din datele pe care le avem, practic, aproape toate contractele sunt semnate în acest moment şi ne dorim să avem primele foraje acolo până la finalul acestui an, dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie", a precizat Burduja, citat de Agerpres.

Acesta a menţionat şi alte proiecte majore din programul nuclear al Ministerului Energiei, respectiv construirea Unităţilor 3 şi 4 la Centrala Nucleară Cernavodă.

"Vezi vedea foarte curând veşti bune legate de acestea de la Comisia Europeană. Apoi vorbim de depunerea unei oferte de către un consorţiu care s-a format pentru Unităţile 3 şi 4 (...) Acest consorţiu a depus o ofertă, ea este în analiză şi există o etapă de negociere a termenilor finali. Ne dorim să ducem procedura la sfârşit într-un termen cât mai scurt", a subliniat ministrul Energiei.

În ceea ce priveşte retehnologizarea Unităţii 1, Burduja a anunţat că s-a semnat contractul de project management, urmând ca în 6-8 luni să fie semnat contractul mare, iar calendarul pentru modernizare/retehnologizare este în 2027-2029.

"S-a dat drumul şi la lucrarea de la instalaţia de detritiere, o investiţie implementată de partenerii din Coreea de Sud, a treia din lume, prima din Europa, o investiţie în sectorul nuclear, dar şi cu o nuanţă de verde şi pe care, de asemenea, dorim să o ţinem în grafic", a spus el.

Astfel, a fost semnat un memorandum de înţelegere cu Coreea de Sud pentru instalaţia de detritiere, dar este posibil şi "un rol şi la Unităţile 3 şi 4 şi bineînţeles la proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni".

"Aici s-a încheiat faza întâi de prefezabilitate, urmează faza a doua de fezabilitate, detaliu şi structura financiară a proiectului de la Doiceşti. Suntem într-o corespondenţă cu Societatea Naţională Nuclearelectrica şi, dacă totul merge bine la AGA din 18 iulie, veţi vedea decizii privitoare la acest proiect", a susţinut şeful de la Energie.

În ceea ce priveşte Coridorul Verde, respectiv cablul în curent continuu din Azerbaidjan-Georgia pe sub Marea Neagră în România-Ungaria, Sebastian Burduja a subliniat că acest proiect se află la etapa studiului de fezabilitate.

"Este foarte important că în negocierile dintre cele patru părţi România a obţinut găzduirea acestei societăţi de proiect - deci sediul societăţii de proiect va fi în România - şi asta confirmă rolul de lider pe care România şi l-a asumat. Sigur, împreună cu celelalte trei state participante. Vă reamintesc că acest coridor de energie verde este important şi din perspectiva securităţii energetice, ne conectăm cu Azerbaidjan - Georgia, dar şi din perspectiva evacuării puterii din regiunea Dobrogei. Dacă vorbim de Unităţile 3 şi 4, cu siguranţă e nevoie de investiţii în infrastructura de transport a energiei electrice şi acest interconector Est-Vest, aşa cum am spus, porţiunea de pe teritoriul României este de asemenea în etapa studiului de fezabilitate", a adăugat el.

Nu în ultimul rând, Burduja a făcut referire şi la discuţiile cu partea canadiană pe care Nuclearelectrica le are pentru producerea izotopilor medicali la Centrala de la Cernavodă, în contextul procesului de retehnologizare.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani primeşti dacă zborul tău a avut întârziere sau a fost anulat? Sfaturile InfoCons pentru români, în...
Digi FM
Un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat de decesul mamei sale. Cum s-au derulat...
Pro FM
Nicole Scherzinger, zi de naștere pe plajă, în costum de baie. A împlinit 47 de ani, dar se simte și arată ca...
Film Now
Brad Pitt, de la curse direct în bucătărie. Actorul a fost protagonistul unui show culinar neașteptat la...
Adevarul
Adolescenți recrutați prin Telegram. Cum transformă Rusia copiii ucraineni în instrumente de război
Newsweek
Pragul de la care se va plăti CASS la pensie scade la 3000 lei. Pensionarii pierd 800.000 000€
Digi FM
Dan Negru, amintiri cu Mihai Leu: "E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Ții minte când am filmat o...
Digi World
Ce se întâmplă în creier când dormim? Funcțiile ascunse ale viselor. Ce spun cele mai noi cercetări despre...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Cele mai noi imagini cu frumoasa Margot Robbie. Împlinește 35 de ani, e mama unui băiețel și are o companie...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...
OSZAR »