Sibiu | Soluțiile pentru reabilitarea clădirilor istorice private, greu de găsit

Data publicării:
sibiu1

Imobilul în care locuieşte Olimpia Feurdean nu a mai fost reparat de peste o jumătate de secol. Bucăţi întregi de tencuială se desprind de pe faţada cladirii, iar dacă cineva este rănit, proprietarul poate ajunge la închisoare.

„Mi-e frică, e chiar un pericol public. Când am auzit Salvarea și ăstea, m-am uitat, zic, mă, nu-i la noi? N-a căzut ceva la mine? Și eu am nepoțelul aici, mi-e frică și când ies cu el sau când îl iau și-l duc”, spune Olimpia Feurdean, proprietar.

Cei mai mulţi dintre locatarii clădirilor istorice din oraş sunt pensionari şi spun că nu îşi permit să plătească pentru restaurarea monumentelor.

Din nefericire, pe o stradă din Sibiu, la sfârșitul anului trecut a avut loc un accident. Atunci, o tânără de 19 ani din Brașov se plimba prin zona istorică, iar o bucată de tencuială de pe această clădire s-a desprins și a căzut peste turistă.

Pe numele proprietarului a fost deschis un dosar penal. Deşi noul Cod Fiscal ar permite supraimpozitarea monumentelor neglijate, autorităţile locale nu vor să aplice o astfel de măsură.

Dumneavoastră credeți că supraimpozitarea ar rezolva această problemă, la toate... la clădirile din Sibiu?”, întreabă retoric Astrid Fodor, primar interimar.

Declaraţia a fost făcută în ziua în care o maşină a fost avariată de o bucată de zid desprinsă de pe o clădire. Acum, o reţea de ONG-uri vrea să găsească soluţii în urma unor dezbateri publice.

Oamenii își doresc mult cofinanțare de la bugetul local pentru reabilitare și construcție”, spune Adelian Cristea, reprezentant ONG.

Zeci de proprietari au participat la discuţii, atât în Sibiu, cât şi în Braşov şi în Sighişoara. Sugestiile lor vor fi analizate de o comisie din care fac parte jurişti şi avocaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani primeşti dacă zborul tău a avut întârziere sau a fost anulat? Sfaturile InfoCons pentru români, în...
Digi FM
Un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat de decesul mamei sale. Cum s-au derulat...
Pro FM
Nicole Scherzinger, zi de naștere pe plajă, în costum de baie. A împlinit 47 de ani, dar se simte și arată ca...
Film Now
Brad Pitt, de la curse direct în bucătărie. Actorul a fost protagonistul unui show culinar neașteptat la...
Adevarul
Adolescenți recrutați prin Telegram. Cum transformă Rusia copiii ucraineni în instrumente de război
Newsweek
Pragul de la care se va plăti CASS la pensie scade la 3000 lei. Pensionarii pierd 800.000 000€
Digi FM
Dan Negru, amintiri cu Mihai Leu: "E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Ții minte când am filmat o...
Digi World
Ce se întâmplă în creier când dormim? Funcțiile ascunse ale viselor. Ce spun cele mai noi cercetări despre...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Cele mai noi imagini cu frumoasa Margot Robbie. Împlinește 35 de ani, e mama unui băiețel și are o companie...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...
OSZAR »