Tânăr fără permis, prins la volanul unei mașini cu numere false, după ce a bătut trei bărbați

Data publicării:
politist
Foto: Profimedia Images

Un tânăr de 20 de ani din comuna Poiana Mare a fost reținut de polițiștii din Dolj, după ce a condus fără permis un autoturism cu numere false și a oprit lângă trei bărbați pe care i-a luat la bătaie, din motive necunoscute,. relatează News.ro.

Autoritățile au anunțat vineri, 20 septembrie, că băiatul va fi cercetat pentru o serie de infracțiuni: conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, lovirea sau alte violenţe față de trei bărbați cu vârste cuprinse între 55 și 82 de ani şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

El a fost oprit inițial pe data de 2 septembrie, în jurul orei 17:10, pe strada Balta Mare, unde s-a oprit lângă grupul de bărbați.

„Folosindu-se de un corp dur, din lemn, i-ar fi lovit pe cei trei, provocându-le acestora vătămări corporale. De asemenea, din verificările efectuate s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere, iar numerele de înmatriculare montate pe autoturism erau atribuite unui alt autovehicul”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, citați de News.ro.

Suspectul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, pentru luarea unei măsuri preventive.

Editor : Andreea Stanciu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
George Simion a cedat nervos! Denise Rifai l-a confruntat fără milă, ce a făcut liderul AUR a lăsat...
Digi FM
„Frumusețea ei nu are vârstă”. Fanii, fermecați de Angelina Jolie la Cannes 2025. Apariție impresionantă a...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
„Mamă și fiică? Poate surori!”. Lindsay Lohan își uimește fanii cu o fotografie în care apare alături de Dina...
Adevarul
Drogații și persoanele fără adăpost au pus stăpânire pe cel mai mare aeroport din Spania. Pericol pentru...
Newsweek
Cu cât cresc pensiile contributive, pensii militare și de urmaș în 2025? Cine ia mai mulți bani?
Digi FM
Ce avere are faimoasa Dua Lipa. Este cea mai tânără persoană dintre cei mai bogați britanici sub 40 de ani
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Meryl Streep și Martin Short, sărut pasional pe platourile de filmare. Cei doi se întâlnesc de „mai bine de...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »