Kylian Mbappe va semna cu Real Madrid. Salariul cerut de starul francez

Data actualizării: Data publicării:
Kylian Mbappe
Jucătorul de fotbal francez Kylian Mbappe. Foto: Profimedia Images

Starul francez Kylian Mbappe, care îşi va încheia contractul cu Paris Saint-Germain la finalul acestui sezon, a ales să-şi continue cariera la echipa spaniolă de fotbal Real Madrid, anunţă cotidianul german Bild, preluat de Agerpres.

Conform sursei citate, căpitanul selecţionatei Franţei ar urma să încaseze o primă de instalare de 125 de milioane de euro la sosirea sa la Real Madrid, cu care va semna un contract pe cinci ani, valabil până în 2029.

Cele două părţi trebuie să se pună însă de acord asupra salariului jucătorului, în condiţiile în care Mbappe solicită 70 de milioane de euro pe sezon, în timp ce madrilenii sunt dispuşi să-i ofere doar 35 de milioane de euro brut pe sezon.

Informaţia difuzată de Bild vine la câteva zile după ce unele site-uri de sport din Franţa au anunţat la rândul lor decizia lui Mbappe de a semna cu Real Madrid, club care l-a mai dorit şi în urmă cu doi ani, când atacantul a decis în final să rămână pe Parc des Princes.

Aflat în ultimele şase luni de contract, Kylian Mbappe poate semna în acest moment cu orice alt club. Ziarul L'Equipe a anunţat recent că madrilenii îi cer garanţii scrise fotbalistului francez, în cazul în care acesta acceptă să se transfere din vară la clubul spaniol, pentru a se evita astfel situaţia cu care s-au confruntat în 2022, când Mbappe şi-a dat iniţial acordul să vină la Real Madrid, în luna ianuarie, dar la finalul sezonului s-a răzgândit şi şi-a prelungit contractul cu PSG.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilinica Simion a răbufnit. Soția lui George Simion nu a mai putut să tacă, nimeni nu se aștepta la o așa...
Digi FM
Gigi Becali, după ce George Simion a pierdut alegerile: "Dracii nu-l mai lăsau să vorbească"
Pro FM
Șerban Copoț de la Animal X, despre conflictul cu Laurențiu Duță de la 3 Sud Est: "El ne-a compus muzica, iar...
Film Now
Halle Berry, ca o regină a Hollywood-ului la Festivalul de Film de la Cannes. Actrița a strălucit într-o...
Adevarul
Un bărbat a spart televizorul cu o bâtă, de nervi că George Simion a pierdut alegerile: „Băi, deci nu se...
Newsweek
Bucura Oprescu nu se mai ocupă de pensiile românilor. De cine va fi înlocuită la Ministerul Muncii?
Digi FM
Nicușor Dan a fost ales președinte, dar crede că a făcut greșeli în campanie: "Am construit negativul...
Digi World
Care este diferența dintre solstițiu și echinocțiu. Ce sunt și de ce marchează începutul anotimpurilor
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
Hugh Jackman și iubita, zâmbitori și îndrăgostiți, de mână prin New York. Sutton Foster radiază lângă...
UTV
Rihanna își etalează burtica de gravidă într-o rochie albastră, alături de A$AP Rocky, pe covorul roșu de la...
OSZAR »