Ministerul Tineretului și Sportului a recunoscut minifotbalul ca disciplină sportivă în România

Data publicării:
minifotbal

Foto: Facebook/Federația de Minifotbal din România

Minifotbalul, sportul care a adus în România nu mai puțin de șase titluri europene, și-a îndeplinit unul dintre principalele obiective, acela de a fi recunoscut de Ministerul Tineretului și Sportului ca disciplină independentă, se arată în comunicatul citat.

Acest sport există în țara noastră de foarte mult timp, însă a început să se practice sub formă organizată din 2008 când s-a desfășurat prima ediție a Campionatului Național. Un an mai târziu, Răzvan Burleanu, Gavrilă Vasilescu, Ioan Onicaș și Paul Costaș au pus bazele Asociației Române de Minifotbal. Forul înființat de actualul președinte al FRF (Burleanu, n. red.) a fost prima organizație sub tutela căreia s-au desfășurat competițiile naționale de minifotbal timp de trei ani. În 2011 s-a înființat Federația de Minifotbal din România, care este membru fondator al European Minifootball Federation (2012).

În palmaresul minifotbalului românesc se află șase titluri continentale, din tot atâtea posibile, cucerite în 2010 (Slovacia), 2011 (România), 2012 (Republica Moldova), 2013 (Grecia), 2014 (Muntenegru) și 2015 (Croația). Următoarea ediție a EMF Euro este programată să aibă loc în vara acestui an, în Ungaria.

La conferința de presă de joi, programată la sediul MTS, în Sala „Gheorghe Hagi” (ora 11,00), vor participa atât reprezentanți ai ministerului, cât și conducerea FMR, în frunte cu președintele Ioan Onicaș. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce faci dacă președintele asociației refuză să-ți arate situația banilor
Digi FM
Ce i-a șoptit la ureche Mirabela Grădinaru lui Nicușor Dan, în timpul discursului. S-a asigurat că nu uită o...
Pro FM
Șerban Copoț de la Animal X, despre conflictul cu Laurențiu Duță de la 3 Sud Est: "El ne-a compus muzica, iar...
Film Now
Nicole Kidman, revenire spectaculoasă la Cannes după 8 ani. Ținuta îndrăzneață a actriței a furat toate...
Adevarul
Un bărbat a spart televizorul cu o bâtă, de nervi că George Simion a pierdut alegerile: „Băi, deci nu se...
Newsweek
Cine sunt decrețeii ce vor face pensia aproape imposibil de plătit? Născuți după legea lui Ceaușescu
Digi FM
Nicușor Dan, pozat cu fetița lui în drum spre școală, a doua zi după ce a devenit președinte. De mână la...
Digi World
Care este diferența dintre solstițiu și echinocțiu. Ce sunt și de ce marchează începutul anotimpurilor
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
Edward Norton și soția sa au impresionat cu naturalețea lor, la Cannes. S-au căsătorit acum 13 ani, grație...
UTV
Bianca Censori, apariție topless în Mallorca. Localnicii, revoltați: „Este lipsă totală de respect”
OSZAR »