Liber la convorbiri telefonice în avion. Companiile aeriene au reticențe

Data publicării:
animatie telefon avion

Autoritatea aeronautică europeană şi cea americană au decis de curând să îi lase pe pasagerii avioanelor să îşi folosească aparate foto, camere video şi alte electronice mici atât în timpul zborului, cât şi la decolare şi aterizare. 

Pasagerii oricum le foloseau pe ascuns de multe ori şi s-a dovedit că nu pun în pericol zborurile.

Acum, cele două autorităţi se gândesc să ridice şi interdicţia convorbirilor telefonice mobile în timpul zborului. Pasagerii ar putea să vorbească la telefon şi să navigheze pe internetul mobil, însă ar fi obligaţi să îşi închidă telefoanele în timpul decolării şi aterizării.

Însă, chiar chiar dacă autorităţile vor ridica interdicţia, rămâne la latitudinea fiecărei companii aeriene dacă permite sau nu folosirea telefonului la bord.

Pentru cei care nu au nici rău nici frică de înălţime, zborul poate fi foarte relaxant, iar companiile aeriene sunt conştiente că o discuţie zgomotoasă la telefon sau o sonerie enervantă pun în pericol buna dispoziţie a unor pasageri.

În plus, companiile aeriene ar trebui să îşi doteze avioanele cu antene GSM, căci la câteva mii de metri înălţime antenele de la sol nu mai funcţionează. Unele avioane deja sunt dotate cu astfel de antene, dar acestea le oferă pasagerilor doar acces la internet wireless.

În plus, ar mai fi şi chestiunea tarifelor, căci, în zbor, pasagerii ar vorbi practic în roaming. Teoretic, tarifele aplicate ar trebui să fie cele ale ţării deasupra căreia zboară avionul în acel moment.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ion Iliescu tună după victoria lui Nicușor Dan! Instrucțiuni clare pentru PSD, ce trebuie să urmeze în România
Digi FM
Ce i-a șoptit la ureche Mirabela Grădinaru lui Nicușor Dan, în timpul discursului. S-a asigurat că nu uită o...
Pro FM
Soțul lui Pink i-a cerut iertare artistei, după ce s-a accidentat grav și a fost operat. „Intestinul subțire...
Film Now
Nicole Kidman, revenire spectaculoasă la Cannes după 8 ani. Ținuta îndrăzneață a actriței a furat toate...
Adevarul
Cine este Mirabela Grădinaru, noua primă doamnă a României. Povestea de dragoste a cuplului prezidențial
Newsweek
7 cazuri în care pensionarii pierd mii de lei la pensie. Ce greșeli nu trebuie să facă?
Digi FM
Nicușor Dan, pozat cu fetița lui în drum spre școală, a doua zi după ce a devenit președinte. De mână la...
Digi World
Care este diferența dintre solstițiu și echinocțiu. Ce sunt și de ce marchează începutul anotimpurilor
Digi Animal World
O vacă a blocat o autostradă din Scoția timp de aproape o oră, în plină oră de vârf: „Avem un intrus!”
Film Now
Edward Norton și soția sa au impresionat cu naturalețea lor, la Cannes. S-au căsătorit acum 13 ani, grație...
UTV
Bianca Censori, apariție topless în Mallorca. Localnicii, revoltați: „Este lipsă totală de respect”
OSZAR »