Un crater de impact a fost descoperit pentru prima dată pe o creastă montană din China

Data publicării:
cratr in munti cu zapada, in china
Munții Chanbai din China, locul unde a fost descoperit un crater de impact. Foto: Profimedia

Oamenii de ştiinţă chinezi au descoperit pentru prima dată un crater de meteorit pe o creastă montană din China, potrivit unui articol publicat recent în revista academică Matter and Radiation at Extremes.

Craterele de meteoriţi de pe Pământ sunt depresiuni circulare formate în urma impactului cu corpuri cereşti venite din spaţiu, cum ar fi asteroizii. Meteoriţii nu sunt doar o prezenţă fascinantă în natură, ci şi una dintre bazele importante pentru studiul ştiinţific al spaţiului cosmic, potrivit experţilor de la Centrul pentru cercetare avansată în domeniul ştiinţei şi tehnologiei de înaltă presiune, cu sediul la Beijing, scrie Xinhua, potrivit Agerpres.

Până în prezent, peste 200 de cratere de meteoriţi au fost identificate şi confirmate pe Terra, însă craterele de meteoriţi descoperite în China sunt extrem de rare, au declarat reprezentanţii centrului.

Craterul de impact Hailin, recent descoperit, este situat în munţii aflaţi la nord de oraşul Hailin, în provincia Heilongjiang din nord-estul Chinei.

Craterul s-a format pe creasta unui munte, cu un diametru de 1.360 de metri, având forma unui colector de praf oval. Diferenţa de înălţime dintre cel mai înalt punct de pe marginea sa şi cel mai jos punct din centrul craterului este de peste 100 de metri, motiv pentru care formaţiunea se aseamănă cu o pâlnie mare atârnată pe o creastă montană, situată într-o divizie a Munţilor Changbai.

„Acest impact a avut loc la sfârşitul erei Cenozoice, cu aproximativ sute de mii de ani în urmă”, a explicat Chen Ming, cercetător în cadrul centrului.

Potrivit experţilor, această descoperire contribuie la îmbogăţirea înţelegerii umane a istoriei coliziunilor planetare şi oferă o nouă perspectivă pentru explorarea mecanismelor craterelor de impact şi a efectelor metamorfice de şoc care duc la formarea terenurilor şi a formelor de relief speciale din China.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilinca Simion, prinsă cu minciuna! Adevărul despre soţia lui George Simion, trecutul şi studiile urmate
Digi FM
Eugen Cristea, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu: “O durere sfâșietoare. Nu a suferit mult...
Pro FM
Cine este Yuval Raphael, reprezentanta Israelului la Eurovision 2025. A supraviețuit atacului din 7 octombrie...
Film Now
Dakota Johnson, sinceră ca niciodată: „A iubi pe cineva e cel mai înfricoșător și frumos lucru!” Actrița are...
Adevarul
Tactici disperate ale soldaților ruși pe câmpul de luptă. Cum au ajuns să înlocuiască tancurile cu...
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile pe luna iunie? Guvernul face anunțul așteptat de 4.900.000 pensionari
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise, ovaționat cinci minute la Cannes 2025 pentru „Mission: Impossible 8”. Răspuns misterios legat de...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »