Leonardo da Vinci are şase moştenitori în viaţă. Ce a dezvăluit „vânătoarea” ADN-ului său

Data actualizării: Data publicării:
statuie leonadro da vinci
Foto: Profimedia

Leonardo da Vinci are cel puţin şase moştenitori în viaţă, potrivit celor mai recente studii genetice privind posibilul arbore genealogic al geniului Renaşterii.

Cercetătorii italieni au anunţat un nou pas înainte în „vânătoarea” ADN-ului lui Leonardo da Vinci şi a moştenitorilor săi în viaţă: şase posibili descendenţi ai maestrului renascentist au fost examinaţi.

Analizele au dezvăluit că porţiuni din cromozomul lor Y, utilizate pentru recunoaşterea individuală, au coincis între ele, confirmând astfel continuitatea genetică a liniei masculine în cadrul familiei Da Vinci, cel puţin începând cu a 15-a generaţie, relatează agenția ANSA, citată de Agerpres.

Cea mai nouă actualizare a cercetării întreprinse în ultimii 30 de ani poate fi consultată în volumul „Genia Da Vinci”, editat de un expert în viaţa geniului renascentist, Alessandro Vezzosi, şi istoricul Agnese Sabato. Volumul documentează un arbore genealogic ce datează din 1331, se întinde pe 21 de generaţii şi implică peste 400 de persoane.

Analizând mai multe surse şi documente de arhivă, autorii au identificat 15 descendenţi în linia masculină directă, rude actuale - din punct de vedere genealogic - ale tatălui lui Leonardo da Vinci şi fratelui său vitreg, Domenico Benedetto.

Acest lucru le-a permis lui David Caramelli, preşedintele Sistemului Muzeal al Universităţii din Florenţa şi coordonator al proiectului pentru aspecte antropologice şi moleculare, şi Elenei Pilli, antropolog criminalist, să supună şase dintre ei unui test ADN, care a dezvăluit continuitatea genetică a liniei masculine din cadrul familiei Da Vinci.

Existenţa unui posibil mormânt familial în Biserica Santa Croce din Vinci, lângă Florenţa, locul de naştere al artistului şi care face în prezent obiectul unor săpături arheologice realizate în colaborare cu Universitatea din Florenţa, a fost confirmată.

Este posibil ca bunicul lui Leonardo, Antonio, unchiul său Francesco şi unii dintre fraţii lui vitregi, Antonio, Pandolfo şi Giovanni, să fi fost înmormântaţi, de asemenea, acolo.

Următorul pas va consta în compararea ADN-ului prelevat de la acele rămăşiţe pământeşti cu cel al persoanelor considerate a fi descendenţii în viaţă ai lui Leonardo da Vinci.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o moștenire în 2025? Ce taxe trebuie plătite și cine este scutit
Digi FM
Imaginile de aproape 5 milioane de like-uri. Sora celebrei Selena Gomez a împlinit 12 ani, iar artista i-a...
Pro FM
Ce înălțime are Lidia Buble. Artista a răspuns la una dintre cele mai mari curiozități ale fanilor
Film Now
Brad Pitt a revenit la tunsoarea celebră din anii ’90. Cum a fost surprins actorul la premiera „F1” din...
Adevarul
Cine și în ce condiții va primi tichete pentru plata energiei după 1 iulie. A apărut proiectul de act normativ
Newsweek
PSD anunță ce se întâmplă cu pensiile. Care sunt 5 pericole care pot duce la scăderea pensiilor?
Digi FM
Nunta lui Jeff Bezos, programată la Veneţia, declanşează un val de nemulțumiri. Unii localnici acuză că...
Digi World
Ce efecte negative au dușurile foarte fierbinți. Avertismentul medicilor și sfaturi pentru temperatura ideală...
Digi Animal World
Câinii știu cât este ceasul datorită nasului lor. Cum simt trecerea timpului animalele de companie
Film Now
Cum sunt, de fapt, Daniel Craig și Rachel Weisz. Fosta lor vecină a rupt tăcerea: „Am doar lucruri frumoase...
UTV
Hara, iubita lui Iustin Petrescu, reacție fermă după acuzațiile de violență: „Am toleranță aproape spre zero”
OSZAR »