Ministrul Mircea Fechet: Suntem cu ochii pe Marea Neagră. Se văd deja efectele „dezastrului ecologic” de la Kerci

Data publicării:
472269503_1163577969101538_8908308985903562209_n
Foto: Facebook/ Mircea Fechet

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat vineri că autorităţile monitorizează situaţia din Marea Neagră, „unde, de aproape o lună, se văd efectele celui mai mare dezastru ecologic din ultimii ani”, după scufundarea, în strâmtoarea Kerci, a două petroliere ruseşti.

„Suntem cu ochii pe Marea Neagră, unde, de aproape o lună, se văd efectele celui mai mare dezastru ecologic din ultimii ani, în urma scufundării în strâmtoarea Kerci a două petroliere ruseşti”, a anunţat, vineri, pe Facebook, ministrul Mircea Fechet.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

El a avut, joi, o întâlnire de lucru cu specialiştii din Ministerul Mediului, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Garda de Coastă, ABA Dobrogea-Litoral, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa, pentru a analiza situaţia în ceea ce priveşte efectele incidentelor din strâmtoarea Kerci, din decembrie 2024, în care au fost implicate două petroliere ruseşti.

„Urmăresc ştirile apărute, inclusiv în presa rusă, şi am constatat că, în majoritate, relatează despre o înrăutăţire a situaţiei în ceea ce priveşte petele de combustibil care au ajuns în regiunile Krasnodar şi Crimeea. Din cauza poluării apei Mării Negre, sunt sute de păsări moarte, probabil peste 1.000, zeci de delfini morţi, mulţi kilometri de plajă afectaţi de poluarea cu apoximativ 9.000 tone de M100, un produs specific fostei Uniuni Sovietice. Mă îngrijorează inclusiv natura acestei substanţe deversate, care se pare că nu este petrol, ci mazut, un produs petrolier greu, de calitate scăzută. Acesta este eliberat constant din navele scufundate şi adus la ţărm, îşi schimbă comportamentul în funcţie de temperatura exterioară, şi, probabil, în funcţie de temperatura Mării Negre”, a arătat el.

Concluzia întâlnirii a fost că rămâne un risc scăzut ca unda de poluare să ajungă aproape de litoralul românesc.

„Deşi riscul este unul scăzut să ne confruntăm cu efecte adverse grave în urma accidentului din strâmtoarea Kerci, monitorizăm în continuare imaginile satelitare şi urmărim prognozele oceanografice pentru a fi pregătiţi în cazul în care curenţii se îndreptă dinspre zona strâmtorii Kerci sau din zona Crimeea către litoralul românesc”, a transmis Mircea Fechet.

Accidentul din zona strâmtorii Kerci, în urma căruia două nave încărcate cu produse petroliere au fost avariate, a avut loc în 15 decembrie 2024, după o furtună puternică în Marea Neagră, pe culoarul Kerci, spre Marea Azov.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă cercul roşu cu o dungă neagră pe orizontală, în trafic? Puţini şoferi ţin cont de el
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Robbie Williams, dedicație în genunchi pentru Mădălina Ghenea. S-au urcat amândoi pe masă, la petrecerea unui...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, despre transformarea sa fizică incredibilă: "Nu se întâmplă peste noapte. Încă...
Adevarul
Nu și-au permis un apartament în Marea Britanie, așa că au cumpărat un sat în Franța. Cât i-a costat
Newsweek
Unii pensionari rămân cu bani mai puțini la pensie. Când s-au pensionat? Ministerul Muncii confirmă
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise, declarații rare despre fosta soție: „Este o actriță grozavă”. Actorul și Nicole Kidman au fost...
UTV
Doja Cat, apariție incendiară la Wango Tango 2025: „Vă rog doar atât: nu-mi observați implantul”
OSZAR »