Legea „România fără violenţă” a fost adopotată în Parlament. Pedepsele minime se dublează

Data publicării:
violenta-domestica-1536x1024
Violență domestică. FOTO: Getty Images

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de modificare şi completare a unor acte normative în vederea combaterii violenţei - „România fără violenţă”, fiind prevăzută înăsprirea pedepselor în cazul lovirii sau altor acte de violenţă. S-au înregistrat 286 voturi „pentru”, unul „contra” şi o abţinere. Camera Deputaţilor este for decizional, scrie Agerpres.

Actul normativ modifică Codul penal şi Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie, în sensul asigurării autorităţilor competente cu instrumentele necesare pentru combaterea violenţei sub toate formele sale.

În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, indiferent dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în urma unei plângeri prealabile sau din oficiu, în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror, prevede proiectul adoptat.

Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, faţă de 3 luni la 2 ani sau cu amendă cum este în prezent în Codul penal la articolul 193.

De asemenea, deputaţii au mai stabilit ca fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, să fie pedepsită cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.

În textul în vigoare sunt prevăzute pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani în cazul în care victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, este un minor, fapta este săvârşită în public sau făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

Totodată, o altă modificare prevede că, în situaţia înaintării ordinului de protecţie provizoriu, durata iniţială pentru care a fost dispus va fi prelungită, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de protecţie.

„Procurorul comunică acest lucru de îndată unităţii de poliţie care a înaintat ordinul de protecţie provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia”, mai prevede proiectul adoptat.

În cazul recidivei vor fi majorate cu jumătate pedepsele cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani date pentru încălcarea ordinului de protecţie sau a ordinului de protecţie provizoriu.

„Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecţie şi persoana în beneficiul căreia s-a emis ordinul de protecţie pot solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse”, se menţionează în proiect.


Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Intră banii pe cardurile sociale! Când se virează prima tranșă din 2025
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, în robă, alături de mama ei, după ce a absolvit a doua facultate la 43 de ani. Cum a...
Pro FM
Fiul lui Cher, Elijah Blue Allman, spitalizat de urgență după o supradoză: „Este norocos că a supraviețuit”
Film Now
Dakota Johnson, val de critici despre industria de la Hollywood: „Totul e un haos!” Artista, revoltată de...
Adevarul
Ce părere aveau americanii despre români acum un secol jumătate. „Moldo-vlahii au fost poporul cel mai rău...
Newsweek
Sprijin la pensie. Cardul de alimente se încarcă în iunie sau în iulie? Ce spune, oficial, Guvernul?
Digi FM
Brad Pitt, de mână cu iubita sa, la restaurant în NYC. Ines de Ramon, șic într-o rochie mini. Alături de ei...
Digi World
Ce efecte negative au dușurile foarte fierbinți. Avertismentul medicilor și sfaturi pentru temperatura ideală...
Digi Animal World
„Elefantul fantomă”, filmat pentru prima dată după cinci ani în Senegal: „Ar putea fi ultimul”
Film Now
Filmul care debutează remarcabil în box office-ul nord-american, în timp ce „M:I8” trece de 500 milioane...
UTV
Andreea Esca, ca în anii ’80! Apariție-surpriză în „uniformă” la reuniunea de 35 de ani de la liceu
OSZAR »