Un bărbat fără adăpost din SUA a câștigat 1 milion de dolari la loto. Ce vrea să facă cu banii

Data publicării:
lozuri
Foto: Profimedia

Un bărbat fără adăpost care trăiește în California a câștigat 1 milion de dolari cu un loz răzuibil, relatează The Independent.

Bărbatul, care a ales să rămână anonim, și-a cumpărat biletul de la un magazin alimentar din San Luis Obispo, California. Managerul magazinului, Wilson Samaan, a declarat pentru Cal Coastal News că bărbatul este un client fidel al magazinului și, că uneori îl ajută.

Samaan a spus că bărbatul fără adăpost inițial a crezut că a câștigat 100.000 de dolari. Abia după ce Samaan a aruncat o privire pe bilet și-a dat seama că clientul său a câștigat efectiv milionul.

„A venit la magazin, l-a răzuit și a spus: „O, Doamne. E adevărat? Wilson, poți să vii să arunci o privire?” Eu i-am spus: „Stai să văd”, așa că i-am luat biletul din mână. Eu zic: „Omule, ai câștigat jackpot-ul”. El spune „100.000 de dolari” și eu zic: „Nu, este un milion de dolari,” a povestit Samaan.

Managerul magazinului a confirmat că a vândut biletul câștigător de 1 milion de dolari, dar a făcut un pas mai departe pentru clientul său, mergând cu el la un sediu al Loteriei statului California.

Samaan a spus că se bucură pentru norocul clientului său.

„Am fost foarte încântat că a luat jackpot-ul, pentru că îl merită. Uneori oamenilor buni li se întâmplă lucruri bune”, a spus Samaan.

El a adăugat că este prima dată când cineva câștigă un premiu loto atât de mare cu un bilet cumpărat în magazinul său.

Oficialii loteriei au spus că există un proces de verificare pentru toți câștigătorii, înainte ca statul să elibereze bani. De obicei, procesul durează câteva luni.
„Cu un astfel de bilet de un milion de dolari, persoana care se prezintă se poate aștepta la un proces de verificare foarte amănunțit”, a declarat Carolyn Becker, purtătoarea de cuvânt al Loteriei de Stat din California.

„După cum vă puteți imagina, oferim o mulțime de premii în bani la loteria din California și suntem bucuroși să o facem, dar vrem să ne asigurăm că dăm banii persoanei potrivite,” a adăugat ea

Bărbatul care a câștigat premiul spune că intenționează să plătească un avans pentru o casă, să-și ia o mașină și să pună în bancă restul banilor.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vreme cum nu a mai fost de ani de zile în România. Prognoza meteo pentru următoarea lună, neobişnuită
Digi FM
Tatăl a două fetițe a murit în accidentul aviatic din India, la o săptămână după ce și mama fetelor s-a...
Pro FM
Dua Lipa confirmă logodna cu Callum Turner: Este un sentiment cu adevărat special
Film Now
Motivul pentru care Orlando Bloom a apelat la un tratament de 10.000 de lire sterline. De ce este atât de...
Adevarul
Țara europeană cu milioane de euro și prețuri mai mici ca în România. „În prima zi ai făcut 5.000 de euro”
Newsweek
Femeile au o pensie cu 1.500 lei mai mică decât bărbații. Care sunt cauzele acestei nedreptăți?
Digi FM
Dan Alexa, la 5 ani de la momentul în care Anamaria Prodan l-a lovit peste față: "Ai văzut, Macron? Am stofă...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Pescar din Germania, față în față cu un „pește vampir” rar: „Arăta ca un extraterestru”
Film Now
Pierce Brosnan, moment special alături de fiii săi. A jucat cu ei într-un western, primul film pentru Dylan...
UTV
Hara, iubita lui Iustin Petrescu, reacție fermă după acuzațiile de violență: „Am toleranță aproape spre zero”
OSZAR »