Prevederile noului împrumut cerut de Grecia, supuse la vot în Parlamentul elen

Data publicării:
tsipras parlament grecia - GettyImages - 13 august 2015

Dezbaterea din Parlament vine pe fondul unor rezultate economice surprinzătoare. Institutul de statistică a anunţat că, în ciuda tuturor prognozelor negative, economia statului elen a crescut cu 0,8% în al doilea trimestru al acestui an.

Planul complet de reforme asumat de Guvernul grec include 57 de măsuri. Acestea se vor regăsi sub forma a 40 de proiecte de lege ce vor fi înaintate treptat Parlamentului pentru a fi aprobate şi, ulterior, puse în aplicare. Chiar dacă iniţial s-a opus ideii, premierul Alexis Tsipras a acceptat, în cele din urmă, ca activitatea Guvernului său să fie evaluată trimestrial de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Nikos Skoutaris, analist politic, spune că „Alexis Tsipras este foarte popular în rândul grecilor. Chiar şi cei care nu l-au votat au ajuns să-i aprecieze eforturile. Nu cred că cineva îl poate contesta acum, dar după ce măsurile vor fi implementate, adică din toamnă sau din iarnă, vom vedea dacă se va bucura de aceeaşi susţinere în rândul poporului.”

Analiştii politici din Grecia sunt de părere că, din moment ce s-a ajuns la o înţelegere pentru pachetul de asistenţă financiară, Alexis Tsipras are nevoie de o reconfirmare a susţinerii în Parlament. Alegerile anticipate sunt văzute drept o certitudine.

„Nimeni din Grecia nu-şi imaginează că acest Guvern îşi va duce la termen mandatul de patru ani. Întrebarea este dacă aceste alegeri vor avea loc în septembrie sau abia în noiembrie, după prima evaluare a creditorilor”, adaugă analistul politic Nikos Skoutaris.

Convins că ţara sa va ieşi din criză, premierul grec spune că toată criza din Grecia ar fi fost un complot pentru reorganizarea Zonei Euro, dar cei care plănuiau din umbră au eşuat. „Există oameni care nutresc o dorinţă secretă, care au o agendă secretă de a redesena Zona Euro folosindu-se de Grecia ca de o pârghie pentru a-şi atinge scopurile. Dar Grecia nu le va da această şansă”, a declarat acesta.

Acordul cu Grecia va fi discutat şi la nivelul Eurogrupului, urmând să fie supus la vot în parlamentele mai multor ţări din Zona Euro, inclusiv în Germania. Totul se va întâmpla înaintea deblocării primei tranşe din împrumutul de 85 de miliarde de euro. Procedura ar trebui finalizată până joia viitoare când Grecia trebuie să plătească Băncii Centrale Europene o rată de 3,2 miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum verifici online dacă ai amenzi neplătite în Bulgaria. Românii, opriți pe drum pentru sancțiuni de acum...
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget
OSZAR »