Parlamentul britanic, de acord cu anticipatele. Scrutinul va avea loc pe 8 iunie

Data actualizării: Data publicării:
Conservative Leader Theresa May Addresses Party Conference
Foto: Guliver/Getty Images

E oficial! Pe 8 iunie vor avea loc alegeri anticipate în Marea Britanie. Parlamentarii au votat cu majoritate covârşitoare – 522 de voturi „pentru” și 13 „împotrivă” - propunerea premierului Theresa May.

La sfârșitul săptămânii trecute, trei sondaje de opinie sugerau că partidul Theresey May, cel Conservator, este cu 20% mai sus în preferințele electoratului, comparativ cu laburiștii, cel de-al doilea mare partid tradițional.

În plus, euroscepticii din UKIP par să-și fi pierdut avântul câștigat înainte de referendumul pentru Brexit.

Astfel, Conservatorii ar avea șanse să obțină mai multe locuri în Camera Comunelor, ceea ce i-ar ușura premierului britanic să ducă Brexitul la bun sfârșit.

Devine tot mai clar că marile probleme ale Brexitului abia urmează, unele dintre ele chiar în viitorul îndepărtat, așa că argumentul că acestea trebuie rezolvate înainte de alegeri nu mai are substanță. În plus, țara se confruntă și cu alte probleme – criza din sistemul de sănătate, guvernarea locală și educația. Toate acestea ar putea submina popularitatea guvernului și ar putea duce la un scor mai slab pentru conservatori dacă alegerile ar avea loc la termen”, a scris The Times.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de George Simion faţă de Ilinca, în secţia de votare! Imaginile vorbesc de la sine
Digi FM
Cine este JJ, câștigătorul Eurovision 2025: „Visul meu a devenit realitate”. A treia victorie a Austriei la...
Pro FM
Ani la rând s-a spus că e de nerecunoscut, iar acum pare să fi renunțat la fillere. Madonna, apariția care...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă într-o rochie albă care i-a subliniat perfect silueta. Prima declarație despre Tom...
Adevarul
Alegerea noului președinte român, analizată de presa din toată lumea. „România se află la răscruce de drumuri”
Newsweek
Care pensionari vor avea pensiile tăiate cu 3.000 lei după o nouă recalculare? Se știe ce au muncit
Digi FM
Fericiți și emoționați. Jennifer Lawrence și Robert Pattinson, ovaționați nouă minute la Cannes pentru „Die...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Fran Drescher, reuniune emoționantă cu mama ei din "Dădaca". Renee Taylor are 92 de ani și a rămas o femeie...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »