Angela Merkel: Germania trebuie să facă mai mult pentru a-și ajuta partenerii din UE

Data publicării:
angela merkel, cancelarul germaniei
Angela Merkel, cancelarul Germaniei. FOTO: Getty Images

Germania trebuie să-şi ajute partenerii din Uniunea Europeană să-şi relanseze economiile după criza coronavirusului, a spus, marţi, Angela Merkel, în cursul unei reuniuni a parlamentarilor din formaţiunea sa politică, relatează Agerpres, care citează Reuters.

Este esenţial pentru Germania, în calitate de naţiune exportatoare, ca şi celelalte state membre ale UE să fie şi ele bine, a explicat cancelarul, menționând planul de relansare european, a cărui amploare şi finanţare rămân deschise, potrivit ei.

Cancelarul a convenit cu Ralph Brinkhaus, preşedintele grupului parlamentar conservator CDU-CSU, că Berlinul trebuie să contribuie mult mai mult la relansarea europeană, au precizat surse participante la discuție.

Bundestagul ar urma să fie implicat în această decizie.

Recunoscând necesitatea ajutorului german, Ralph Brinkhaus a spus că vrea să ştie la ce ar urma să fie folosite fondurile alocate ţărilor aflate în dificultate.

Comisia Europeană urmează să prezinte săptămâna viitoare propuneri bugetare revizuite.

În altă ordine de idei, Angela Merkel le-a spus aleşilor conservatori să nu conteze pe o redeschidere a frontierelor într-un termen foarte scurt. Este un punct care va fi miercuri pe ordinea de zi a reuniunii guvernului. Executivul german doreşte revenirea la normalitate în spaţiul Schengen, dar Franţa nu-şi va deschide frontierele în mod sigur înainte de jumătatea lunii iunie, a explicat cancelarul german.

Editare web: Luana Păvălucă 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din Romania în care trebuia construit Castelul Peleș, de fapt. Sinaia nu era pe listă
Digi FM
Lecția de viață oferită de o pensionară din Neamț care a susținut Bacalaureatul la 75 de ani: „Să nu-ți fie...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Marion Cotillard s-a despărțit de iubit, după 18 ani de relație și doi copii. Guillaume Canet a fost...
Adevarul
Furtuni în România. Tânăr ucis de trăsnet. În București, zborurile au fost deviate: „Pilotul ne-a arătat țara”
Newsweek
Ministrul muncii anunță creșteri uriașe de pensii pentru sute de mii de pensionari. Când dă banii?
Digi FM
Jessie J, un nou mesaj după ce a fost operată de cancer: „Nu a dispărut încă. Lupta cu cancerul nu e atât de...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Scarlett Johansson explică săruturile virale cu Jonathan Bailey: "E un tip adorabil, ce pot să spun?"
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget
OSZAR »