Trump spune că nu va scoate SUA din NATO dacă va ajunge președinte, dar dă un nou avertisment europenilor: „Să joace corect”

Data publicării:
Trump cu șapcă roșie MAGA gesticulează
Trump spune că nu va scoate SUA din NATO, dar că Europa „trebuie să plătească”. Foto: Profimedia Images

Donald Trump a declarat că Statele Unite vor „rămâne 100%” în NATO dacă va fi reales președinte, atâta timp cât țările europene „joacă corect”, relatează Politico. Într-un interviu acordat aliatului și prietenului său, Nigel Farage, extremistul britanic care a condus campania de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, Trump și-a afirmat „angajamentul” față de Alianța Nord-Atlantică dar a spus că aliații europeni nu trebuie „să mai profite de pe urma sprijinului american”.

Comentariile lui Trump ar putea să calmeze unele îngrijorări din Europa, liderii statelor europeni temându-se de posibilitatea retragerii SUA din NATO dacă fostul lider câștigă un al doilea mandat în alegerile din noiembrie.

Fostul președinte e un critic vehement al Alianței Nord-Atlantice de ani de zile, iar temerile aliaților au fost accentuate luna trecută după ce fostul președinte a spus că „ar încuraja Rusia să facă ce vrea” țărilor NATO care nu-și respectă angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru apărare.

În interviul cu Farage, însă, Trump și-a moderat poziția spunând că Europa trebuie să plătească „cota corectă” pentru securitate în cadrul alianței.

„NATO trebuie să trateze SUA corect, pentru că dacă n-ar fi SUA, NATO nici măcar n-ar mai exista”, a spus fostul președinte.

Întrebat direct dacă SUA ar ajuta țări NATO atacate într-o posibilă nouă administrație Trump, fostul președinte a spus că ar face-o.

„Da, dar știți, SUA ar trebuie să-și plătească propria cotă corectă, nu să plătească pentru toată lumea. Avem un ocean între niște probleme, avem un mare și frumos ocean”, a continuat el.

„Deci dacă vor începe să joace corect, America va fi acolo?”

„Da. 100%”, a răspuns Trump.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cutremur major în România, în urmă cu scurt timp! Blocurile s-au mişcat serioas, panică...
Digi FM
Femeia care l-a însoțit pe A$AP Rocky la petrecere după Gala Met. Rihanna, însărcinată cu al treilea copil, a...
Pro FM
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, îndrăgostiți de viața la țară. Au pomi și legume, se ocupă cu drag de pământ și...
Film Now
Tia Carrere, la 58 de ani, în rochie mulată și generos decoltată. Devenită vedetă acum 30 de ani, e aproape...
Adevarul
Profesorul centenar care conduce zilnic spune cum să reducem riscul de deces cu 75%, fără pastile. Cele 7...
Newsweek
Surprize neplăcute la Recalculare. Pensie mai mică cu 1500 lei după 35 ani munciți la grupe de muncă
Digi FM
Mihai Mălaimare, mesaj revoltător: "Nu ați vrut Turul II înapoi! Vine ca un val imens și veți ajunge în canal...
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Ea este omida „colecționară de oase”. Insectă rară din Hawaii care trăiește printre păianjeni și își poartă...
Film Now
Ce nu s-a schimbat niciodată la Bruce Willis, deși luptă cu demența. Demi Moore a rupt tăcerea: „A fost mereu...
UTV
Mădălina Ghenea își etalează silueta perfectă într-o nouă ședință foto incendiară
OSZAR »