Washingtonul acuză Rusia şi China de creşterea riscului unui război în spaţiu

Data publicării:
satelite
Foto: Shutterstock

SUA au acuzat marţi Rusia şi China de creşterea riscului unui conflict în spaţiu, în special prin dezvoltarea armelor antisatelit, în mijlocul unei dezbateri asupra unui tratat de menţinere a păcii în spaţiu, informează AFP.

satelite
Foto: Shutterstock

Experţi din 25 de ţări, inclusiv din China, Rusia şi SUA, s-au reunit de luni, cu uşile închise, la Geneva, pentru a încerca să pună bazele unui acord privind prevenirea cursei înarmărilor în spaţiu.

Beijingul şi Moscova au susţinut organizarea acestei reuniuni a Grupului de Experţi Guvernamentali (GGE), programată să dureze până în 28 martie, sub preşedinţia ambasadorului brazilian pe lângă Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Dezarmare, Guilherme de Aguiar Patriota.

Dar într-un discurs la Conferinţa pentru Dezarmare, ce se desfăşoară la Palatul Naţiunilor, oficiul ONU din Geneva, secretarul de stat adjunct american, Yleem Poblete, a pus la îndoială sinceritatea angajamentului Chinei şi Rusiei la discuţiile GGE.

Cum putem crede că (Rusia) este serioasă în privinţa prevenirii cursei înarmărilor în spaţiu de vreme ce ea dezvoltă arme antisatelit cu lansare de pe Pământ ?”, s-a întrebat retoric oficialul american.

Yleem Poblete, care activează la Biroul de control al armamentelor din cadrul Departamentului de Stat, a acuzat de asemenea Moscova că încearcă să construiască lasere capabile „să orbească sau să avarieze sateliţi”.

Ea a criticat apoi China pentru dezvoltarea de instrumente pentru bruiajul emisiilor prin satelit, precum şi a rachetelor capabile să lovească „sateliţi cu orbita joasă”.

Având în vedere toate acestea, „este dificil de evaluat sinceritatea angajamentului Chinei în favoarea prevenirii cursei înarmărilor în spaţiu”, a declarat responsabila diplomatică americană.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a decis crearea unei „Forţe spaţiale”, iar Pentagonul a prezentat o propunere în acest sens la începutul lunii martie în Congres.

Acest anunţ a provocat o îngrijorare profundă pe plan mondial, dar experţii consideră că cele trei mari puteri au multe de pierdut în cazul în care discuţiile în curs de desfăşurare eşuează, dată fiind importanţa crescândă a tehnologiei prin satelit în afacerile civile şi militare.

Reuniunea GGE va publica un raport numai dacă toate naţiunile vor ajunge la un consens cu privire la conţinutul său.

Experţii vor încerca să se pună de acord asupra unei liste cu „elemente” care ar putea constitui baza unui viitor tratat, a apreciat ambasadorul brazilian.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actorul Sebastian Stan, mesaj pentru români: „Nu va fi ușor, dar va fi...
Digi FM
George Simion, comentariu deplasat despre Nicușor Dan: “Aveți un candidat pe care-l susțineți. E autist...
Pro FM
Sean Penn rupe tăcerea după ce Madonna l-a numit „iubirea vieții ei”: „Nu ne-a luat mult să realizăm adevărul”
Film Now
Dakota Johnson, sinceră ca niciodată: „A iubi pe cineva e cel mai înfricoșător și frumos lucru!” Actrița are...
Adevarul
Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile pe luna iunie? Guvernul face anunțul așteptat de 4.900.000 pensionari
Digi FM
Eugen Cristea, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu: “O durere sfâșietoare. Nu a suferit mult...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Cum arată partenerul ideal pentru Sofía Vergara: „Să aibă la fel de mulți bani ca mine sau mai mulți, altfel...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »