Putin ține lumea în suspans în legătură cu Ucraina, dar se confruntă cu o provocare internă: Omicron (NYT)

Data actualizării: Data publicării:
tanar rus cu caciula de blana care se uita in sus avâ bd in spate catedrala sfantul vasile din moscova
Valul pandemic generat de tulpina Omicron a adus un record de infectări în Rusia, în special în rândul tinerilor Foto: Profimedia Images

În timp ce lumea stă cu sufletul la gură și urmărește situația de la granițele Ucrainei întrebându-se care va fi următoarea mișcare a președintelui Vladimir Putin, liderul de la Kremlin se confruntă cu o provocare internă de care nu reușește să scape: coronavirusul. Vineri, în Rusia a fost raportat un record zilnic de 200.000 de noi cazuri de coronavirus, în condițiile în care varianta Omicron, foarte transmisibilă, se răspândește cu repeziciune în cele mai îndepărtate zone ale țării, relatează The New York Times.

Deși numărul deceselor în Rusia rămâne scăzut față de vârful înregistrat în noiembrie, valul brusc de infectări reamintește că populația rusă, sceptică față de vaccinare, rămâne vulnerabilă.

Tulpina Omicron, care a provocat în multe alte țări europene niveluri extraordinare de îmbolnăviri, a început să se răspândească în Rusia la mijlocul lunii ianuarie, devenind rapid dominantă în Moscova și în alte centre urbane. Cu toate acestea, numărul deceselor a rămas oarecum constant, oscilând în jurul unui bilanț de 650 pe zi, aproape la jumătate față de cel înregistrat în timpul perioadei de vârf din noiembrie.

Însă, la fel ca în alte țări, varianta Omicron a afectat tinerii din Rusia, unele spitale raportând o creștere rapidă a numărului de copii internați.

Vineri, Consiliul Federației, camera superioară a parlamentului rus, a anunțat că 20 dintre senatorii săi au contractat virusul. Vladimir Jirinovski, liderul populist în vârstă de 75 de ani al unuia dintre cele mai importante partide politice din țară, a fost spitalizat săptămâna trecută și ar avea o formă gravă de COVID.

La rândul său, președintele Vladimir Putin își desfășoară activitatea cu măsuri stricte de protecție pentru a ține virusul la distanță, chiar dacă lideri mondiali au venit în ultima vreme la Moscova să stea de vorbă cu el pentru a încerca să dezamorseze tensiunile legate de Ucraina. La întâlnirile pe care le-a avut recent la Kremlin cu președintele francez și cu premierul Ungariei, Vladimir Putin a fost fotografiat stând la o masă albă lungă, care îi asigura o distanță de aproximativ 6 metri de interlocutorii săi occidentali. (În schimb, peste câteva zile, când s-a întâlnit cu liderul din Kazahstan, Kasîm Jomart-Tokaev, pe care tocmai l-a ajutat la începutul anului să înbușe o revoltă, distanța dintre ei a fost mult mai mică, iar masa la care au fost fotografiați a fost de dimensiuni considerabil diminuate).

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat vineri că orașul a depășit vârful valului Omicron, dar situația rămâne dificilă în alte orașe, inclusiv în cel de-al doilea oraș ca mărime din Rusia, Sankt Petersburg.

Rusia a fost puternic afectată de pandemie. Numărul total al deceselor din cauza COVID a depășit 338.000, potrivit bilanțului oficial al guvernului. Unii statisticieni spun însă că numărul de „surplusului” de decese ar fi un indicator mai fiabil. Conform acestui criteriu, numărul total al deceselor în Rusia a depășit un milion de la începutul pandemiei. În 2020, speranța de viață în țară a scăzut cu doi ani, pentru prima dată din 2003 încoace.

Experții au dat vina pe rata mică de vaccinare a populației. În ciuda faptului că Rusia a fost una dintre primele țări care a dezvoltat și avizat un vaccin împotriva coronavirusului, doar 49 la sută din populația sa a trecut prin schema completă de vaccinare, potrivit datelor colectate de Our World in Data, un proiect al Universității Oxford. Neîncrederea în vaccin și restricțiile relativ blânde și inconsistente au contribuit la reticența populației de a se vaccina.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilinca Simion, prinsă cu minciuna! Adevărul despre soţia lui George Simion, trecutul şi studiile urmate
Digi FM
George Simion, comentariu deplasat despre Nicușor Dan: “Aveți un candidat pe care-l susțineți. E autist...
Pro FM
Sean Penn rupe tăcerea după ce Madonna l-a numit „iubirea vieții ei”: „Nu ne-a luat mult să realizăm adevărul”
Film Now
Dakota Johnson, sinceră ca niciodată: „A iubi pe cineva e cel mai înfricoșător și frumos lucru!” Actrița are...
Adevarul
Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile pe luna iunie? Guvernul face anunțul așteptat de 4.900.000 pensionari
Digi FM
Eugen Cristea, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu: “O durere sfâșietoare. Nu a suferit mult...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Cum arată partenerul ideal pentru Sofía Vergara: „Să aibă la fel de mulți bani ca mine sau mai mulți, altfel...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »