Reacția lui Medvedev după acordul SUA-Ucraina pe mineralele rare

Data actualizării: Data publicării:
Dmitri Medvedev
Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, l-a lăudat pe Donald Trump într-o postare pe canalul său de Telegram pentru taxele impuse de administrația americană, lansând critici dure Uniunii Europene. Concomitent, fostul lider de la Kremlin nu a ezitat să atace Kievul pentru acordul semnat cu SUA.

Medvedev și-a început postarea prin laudele aduse lui Donald Trump, jubilând pentru efectele negative pe care le au taxele impuse de către liderul de la Casa Albă.

„Dacă SUA ar avea un premiu pentru munca curajoasă, actualul său președinte ar putea fi cavalerul acestuia pentru prima sa sută de zile în funcție și, în special, pentru începerea luptei tarifare. În acest fel, secera și ciocanul tarifelor sale sunt îndreptate împotriva unora și a tuturor.” 

Vicepreședintele Consiliului de Securitate și-a continuat mesajul cu jigniri la adresa UE și a Marii Britanii.

„Vecinii apropiați suferă, degenerații din încețoșatul Albion plâng, iar vechea Europă nebună este furioasă. Nu este deloc bine pentru ei. Trebuie să îngenuncheze pentru a face o tranzacție ritualică sub numele de cod „pupă-mă-n fund”. Și apoi e pana de curent în sudul Europei. (Da! Da! Toată lumea știe cine a făcut-o...)”

Fostul lider de la Kremlin îl critică pe Donald Trump doar pentru faptul că nu a anticipat reacția Beijingului la taxele impuse.

„China, însă, are propriile resurse uriașe și o piață internă gigantică și, prin urmare, economia sa va rezista cu siguranță oricărei presiuni. Acesta este punctul în care lui Trump i-a mers prost. Noi practic nu facem comerț cu America și nu suntem supuși noilor tarife atroce. Acestea nu au niciun sens atunci când există „măsuri restrictive” ilegale, dintre care există deja 30.000!”

Medvedev a vorbit și despre acordul încheiat între Ucraina și SUA privind exploatarea mineralelor care ar putea aduce și garanții de securitate pentru Kiev: „Dar Trump a obligat regimul de la Kiev  să plătească pentru ajutorul american cu minerale. Acum va trebui să plătească pentru livrările militare cu bogăția națională a țării pe cale de dispariție. Iar Senatul american, condus de republicani, se pregătește să ne impună alte „sancțiuni zdrobitoare”. Să vedem cum reacționează noua administrație. Ratingurile lui Trump au scăzut, „statul profund” i se opune cu înverșunare.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă cercul roşu cu o dungă neagră pe orizontală, în trafic? Puţini şoferi ţin cont de el
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Robbie Williams, dedicație în genunchi pentru Mădălina Ghenea. S-au urcat amândoi pe masă, la petrecerea unui...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, despre transformarea sa fizică incredibilă: "Nu se întâmplă peste noapte. Încă...
Adevarul
Nu și-au permis un apartament în Marea Britanie, așa că au cumpărat un sat în Franța. Cât i-a costat
Newsweek
Unii pensionari rămân cu bani mai puțini la pensie. Când s-au pensionat? Ministerul Muncii confirmă
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise, declarații rare despre fosta soție: „Este o actriță grozavă”. Actorul și Nicole Kidman au fost...
UTV
Doja Cat, apariție incendiară la Wango Tango 2025: „Vă rog doar atât: nu-mi observați implantul”
OSZAR »