Video Ruși călcați cu tancul de ucraineni. Kievul anunță un contraatac de succes la Bahmut. Prigojin: „Mi-au murit 500 de oameni”

Data actualizării: Data publicării:
ezgif.com-video-to-gif
Ucrainenii susțin că au reușit un contraatac la Bahmut și că au provocat pierderi grele rușilor. Captură gif: Twitter/Dmitri

Un comandant militar ucrainean a declarat miercuri că trupele sale au ucis un număr - neprecizat - de luptători ruşi într-un contraatac reuşit în apropierea oraşului Bahmut din estul ţării, care este sub asediul forţelor ruse de luni de zile şi pe care Evgheni Prigojin, şeful mercenarilor Wagner aflaţi în prima linie a ofensivei, susţine că îl controlează în proporţie de 95 la sută, informează CNN, preluat de news.ro. Conform lui Prigojin, 500 de mercenari Wagner au murit după ce militarii din armata regulată rusă și-au abandonat pozițiile.

Într-o înregistrare video partajată pe Telegram, Andrii Bileţki, şeful Brigăzii a 3-a de asalt din Ucraina, a declarat că „unităţile Brigăzii a 72-a Federaţiei Ruse au fost înfrânte”.

„Companiile a 6-a şi a 8-a ale diviziei” au fost „complet distruse”, împreună cu un număr semnificativ de vehicule blindate de luptă, a adăugat el.

Bileţki a spus că au fost luaţi prizonieri un „număr semnificativ” de militari ruşi, iar „unitatea a 3-a de asalt a grupului Wagner a suferit, de asemenea, pierderi grele”.

Pe rețelele sociale a fost publicată și o înregistrare cu acțiunea militarilor ucraineni care arată scene extrem de dure ale bătăliei, inclusiv un moment în care un tanc ucrainean trece peste o tranșee apărată de ruși.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, i-a acuzat pe militarii din Brigada 72 a armatei regulate ruse că și-au abandonat pozițiile și că, din această cauză, 500 de mercenari Wagner au fost uciși. La final, forțele ruse au pierdut 3 kilometri pătrați și un „important cap de pod”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acţiunea ofensivă ucraineană a „eliberat complet” de forţele ruseşti o zonă cu o lăţime de 3 kilometri şi o adâncime de 2,6 kilometri, a spus șeful brigăzii ucrainene de asalt. 

Bahmut este scena unui asalt de luni de zile din partea forţelor ruse, asalt în care forţele Wagner au avut un rol proeminent. Conflictul a făcut ca mii de oameni să fugă din orăşelul care înainte de război avea 70.000 de locuitori. În prezent, zona este devastată de război. Însă, în ciuda cantităţii uriaşe de oameni şi resurse pe care Moscova le-a investit în capturarea oraşului, ruşii nu au reuşit să preia controlul total.

În plus, şeful Wagner, oligarhul Evgheni Prigojin, se plânge de mai mult timp că Ministerul rus al Apărării îi lasă oamenii fără muniţia necesară. În ultimele zile, Prigojin a avut mesaje contradictorii, dar foarte nervoase, ameninţând că îşi va retrage mercenarii din zonă.

Marţi, el a afirmat că unele trupe regulate ale armatei ruse şi-au părăsit poziţiile din apropiere de Bahmut, lăsând flancul unde se află luptătorii Wagner temporar descoperit, o problemă pe care spunea că oamenii săi trebuie să o remedieze.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai nevoie de procură dacă mergi în Bulgaria sau Grecia cu o mașină care nu e pe numele tău? Ce spun...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Cum arată astăzi Penny din „The Big Bang Theory”. Kaley Cuoco are 39 de ani și este mama unei fetițe
Adevarul
Istoria zbuciumată a programului nuclear al Iranului. De ce este atât de important pentru Republica Islamică
Newsweek
Din ce lună se aplica CASS la pensie: iulie sau august? Pensiile, mai mici cu sume 50 - 400 lei
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Filmul care i-a adus cei mai mulți bani lui Arnold Schwarzenegger: „Ne-am dus direct la bancă”
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”
OSZAR »