O femeie de 70 de ani a murit în timpul concertului lui Robbie Williams din Australia

Data publicării:
robbie williams
O femeie în vârstă de 70 de ani a murit după ce a căzut la finalul unui concert al cântărețului britanic Robbie Williams din Sydney. FOTO: Profimedia Images

O femeie în vârstă de 70 de ani a murit după ce a căzut la finalul unui concert al cântărețului britanic Robbie Williams din Sydney, Australia, joia trecută, transmite BBC.

Ea a căzut pe șase rânduri de scaune în timpul spectacolului de pe stadionul Allianz și a suferit răni grave la cap.

Femeia a fost dusă de urgență la un spital din apropiere, unde a fost plasată într-o comă indusă. Autoritățile medicale au confirmat marți că a murit.

Cântărețul britanic nu a comentat incidentul, care a avut loc în prima noapte a turneului său australian XXV.

Accidentul a avut loc după ce spectacolul s-a încheiat, în timp ce mii de spectatori plecau, a declarat un purtător de cuvânt al stadionului.

„În loc să folosească scările, femeia a încercat să calce peste rândurile de scaune. A căzut. Acesta este un incident teribil de trist”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Aproximativ 40.000 de fani au participat la concertul din 16 noiembrie.

Vinerea trecută, o tânără în vârstă de 23 de ani a murit la un concert al cântăreței Taylor Swift din Rio de Janeiro, după ce s-a prăbușit din cauza căldurii. Ana Clara Benevides Machado a fost dusă de urgență la spital, unde a murit în urma unui stop cardiac.

Familia ei a declarat că acum caută răspunsuri după mai multe rapoarte, potrivit cărora organizatorii concertului au interzis să se aducă apă la concert, în ciuda caniculei.

Swift i-a adus un omagiu fanei, spunând că a fost „devastată”. Ea a scris pe Instagram: „Era incredibil de frumoasă și mult prea tânără”.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de George Simion faţă de Ilinca, în secţia de votare! Imaginile vorbesc de la sine
Digi FM
Cine este JJ, câștigătorul Eurovision 2025: „Visul meu a devenit realitate”. A treia victorie a Austriei la...
Pro FM
Ani la rând s-a spus că e de nerecunoscut, iar acum pare să fi renunțat la fillere. Madonna, apariția care...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă într-o rochie albă care i-a subliniat perfect silueta. Prima declarație despre Tom...
Adevarul
De la reflex la risc. Cum îți distrugi ziua în primele 5 secunde: greșeala banală de dimineață care îți...
Newsweek
Care pensionari vor avea pensiile tăiate cu 3.000 lei după o nouă recalculare? Se știe ce au muncit
Digi FM
Fericiți și emoționați. Jennifer Lawrence și Robert Pattinson, ovaționați nouă minute la Cannes pentru „Die...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Fran Drescher, reuniune emoționantă cu mama ei din "Dădaca". Renee Taylor are 92 de ani și a rămas o femeie...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »