Nuca de cocos s-a scumpit din cauza stocurilor reduse: „A devenit o raritate”. Producătorii iau în calcul restricții la export

Data publicării:
Pile,Of,Coconuts,Cut,In,Half,In,Close-up,View,,Brown
Foto. Shutterstock

Prețul nucii de cocos și al produselor derivate a explodat în multe regiuni ale lumii, pe fondul reducerii producției în marile țări cultivatoare. Bloomberg transmite că state precum Filipine și Indonezia analizează introducerea unor restricții la export, în încercarea de a stabiliza prețurile și de a proteja aprovizionarea internă.

Atunci când familia lui Mohamad Fahmi Faat din Kuala Lumpur a pregătit doar jumătate din cantitatea obișnuită de mâncare pentru sărbătoarea Eid al-Fitr, el a dat vina pe lipsa nucilor de cocos, un ingredient de bază în bucătăria multor țări asiatice, transmite Bloomberg.

„Laptele proaspăt de cocos a devenit o raritate cu prilejul Eid. Am putut cumpăra doar trei pachete în loc de șase și nu a fost suficient”, spune Mohamad Fahmi Faat, un manager de restaurant care a fost nevoit să prepare mai puține feluri tradiționale de mâncare precum vita rendang.

Vremea nefavorabilă din unele dintre cele mai importante țări cultivatoare a dus la scăderea producției de nuci de cocos, iar în unele locuri prețurile s-au dublat. Producători importanți, precum Filipine și Indonezia, iau în considerare introducerea de restricții la export, în timp ce consumatorii sunt sfătuiți să caute alternative pentru un ingredient folosit zilnic în numeroase preparate.

Filipine, cel mai mare producător de nucă de cocos din lume, se așteaptă la o scădere de 20% a producției în acest an, din cauza fenomenelor meteorologice extreme, de la secetă la cicloane, care au afectat plantațiile din sudul țării.

„Motivul principal pentru oferta redusă are legătură cu clima. Aceste evenimente au dus la scăderea producției, au întârziat recoltatul și au limitat mobilitatea fermierilor”, a declarat Henry Raperoga, președinte la Axelum Resources Corp.

Philippine Coconut Authority a anunțat că poartă discuții cu producătorii pentru a păstra o parte din producția de ulei de cocos pentru consumul intern înainte de a permite exporturile. „Schema propusă este destinată să asigure aprovizionarea locală și să stabilizeze prețurile, fără a perturba angajamentele de export”, a transmis agenția într-un comunicat.

Situații similare se înregistrează și în alte țări producătoare, precum Indonezia, Thailanda și Vietnam.

În Indonezia, al doilea cel mai mare producător de nuci de cocos, Ministerul Industriei a propus o interdicție la export pentru o perioadă de trei până la șase luni, introducerea de taxe la export și stabilirea unor prețuri de referință pentru piața locală, unde prețurile au crescut cu 150% în ultimele trei luni.

Între timp, cererea globală pentru nuca de cocos este așteptată să continue să crească, datorită popularității laptelui de cocos ca alternativă vegetală fără lactoză, susține Axelum. Compania menționează că SUA reprezintă cea mai mare piață de desfacere, dar înregistrează o creștere a vânzărilor și în Europa și America Latină.

Produsele derivate, precum uleiul de cocos, laptele de cocos și fulgii uscați, câștigă teren datorită tendințelor de wellness și sustenabilitate. Potrivit International Coconut Community, consumul global de ulei de cocos ar urma să crească până la 3,23 milioane de tone în acest an, de la 3,2 milioane de tone anul trecut. Principalii importatori sunt SUA, Uniunea Europeană și China.

Departamentul american al Agriculturii estimează că stocurile mondiale de ulei de cocos vor încheia sezonul 2024-2025 la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani. Această scădere a determinat deja o explozie a prețurilor, care s-au dublat față de 2023 și au ajuns în prezent la 2.658 de dolari pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani.

Criza i-a determinat pe unii traderi din Malaezia să își suspende temporar activitatea, iar consumatorii au fost îndemnați să recurgă la alternative, cum ar fi gătitul cu smântână sau iaurt.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi martor la o succesiune. Detalii esenţiale din legea moştenirii
Digi FM
O femeie a fost prinsă la furat lavandă de două ori, în mai puțin de o oră, în Sectorul 6 din București. Ce...
Pro FM
Justin Bieber rupe tăcerea: „Nu-mi mai cereți să mă vindec. Știu că am probleme”. Mesajul postat de artist pe...
Film Now
Fiul lui Jason Momoa debutează în actorie în Dune 3. La doar 16 ani, Nakoa-Wolf va juca alături de tatăl său...
Adevarul
Final neașteptat de vacanță în Turcia pentru o familie de români: „Mi-au zis că este o lege nouă, de câteva...
Newsweek
Schimbări majore la Casa de Pensii. Pensionarii care au cerut recalcularea vor lua banii mai repede
Digi FM
Ce le-a cerut Călin Georgescu susținătorilor săi după ce i-a anunțat că a fost amendat cu 200.000 de lei de...
Digi World
Rutina surprinzătoare de dimineață a lui Novak Djokovic. Cele două băuturi cu care își „detoxifică” organismul
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela Anderson, chimie evidentă cu Liam Neeson, în The Naked Gun. Scena surprinzătoare din TRAILER: "Ne-am...
UTV
Anca Țurcașiu și Călin Șerban, legământ de iubire pe viață: și-au tatuat un cuvânt care le unește numele
OSZAR »