Țara cu cel mai puternic pașaport din lume. Pe ce loc se află România

Data publicării:
pasaport romanesc
Foto: GettyImages

Pașaportul Noii Zeelande a fost declarat cel mai puternic din lume într-un nou clasament. Aceasta, deși autoritățile i-au sfătuit pe oameni să evite călătoriile în afara granițelor, relatează The Independent

Noul clasament a luat în considerare cele 193 de țări membre ale Organizației Națiunilor Unite, în funcție de numărul țărilor în care cetățenii pot intra fără viză sau care permit vizitatorilor să obțină o viză la sosire.

Noua Zeelandă a obținut primul loc cu un scor de 129 de puncte, urmată de Germania, Austria, Luxemburg, Elveția, Irlanda, Coreea de Sud, Japonia și Australia, toate cu un scor de 128.

Pe locul al treilea s-au clasat Suedia, Belgia, Franța, Finlanda, Italia și Spania, cu 127 de puncte, în timp ce Marea Britanie s-a alăturat Olandei, Danemarcei, Portugaliei, Lituaniei, Norvegiei, Islandei și Canadei pe locul al patrulea, cu 126 de puncte.

România s-a clasat pe locul 9, alături de Bulgaria, cu 120 de puncte.

Statele Unite se află abia pe locul 21, alături de Malaezia, cu 92 de puncte.

Pe ultimele locuri se află Afganistanul și Irakul, ambele având un scor de doar 31, urmate de Siria (34), Somalia (35) și Yemen (36).

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singurul râu din România care curge de la sud spre nord. Unde se află și ce mister ascunde cursul său unic
Digi FM
Reacția ironică a unui fost ministru după lovitura de la 7 metri a lui Nicușor Dan: „Cât talent, câtă...
Pro FM
Anca Țurcașiu, la botezul primului nepot al lui Călin Șerban. Imaginile inedite i-au impresionat pe fani...
Film Now
"Lilo & Stitch" a învins "Ballerina" la box office, iar spin-off-ul "John Wick" a debutat cu încasări de 25...
Adevarul
A fost descoperit elixirul tinereții. Super-vitamina care reduce îmbătrânirea cu minim trei ani
Newsweek
Cu ce bani vei rămâne dacă ai pensie între 1.281 și 7.000 lei după ce vei plăti impozit și CASS?
Digi FM
Un cadou otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Blake Lively câștigă o mare luptă legală cu Justin Baldoni. Judecătorul respinge procesul de 400 de milioane...
UTV
Cătălin Crișan, acuzat că și-ar fi agresat fosta iubită. Artistul neagă totul: „Nu lovesc nici măcar o muscă”
OSZAR »