Protest de amploare la Budapesta. Mii de oameni au manifestat împotriva corupţiei din Guvern

Data publicării:
proteste

Mii de oameni care au cerut executivului de la Budapesta să accelereze lupta împotriva corupţiei. Manifestanţii au criticat şi implicarea unor membri marcanţi ai guvernului în scandaluri de corupţie.

„Oamenii apropiaţi Guvernului au devenit foarte rapid atât de bogaţi, iar săracii în Ungaria sunt tot mai mulţi. Nu vrem să trăim într-un stat atât de corupt”.

Protestatarii au cerut şi demisia şefului fiscului, căruia i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Statelor Unite din cauza suspiciunile de corupţie. Oficialul susţine că nu este vinovat, în timp ce premierul ungar a cerut Statelor Unite să aducă dovezi pentru acuzaţiile aduse. „Vrem ca Fiscul să investigheze toate cazurile de corupţie, despre care chiar şi Statele Unite le-au spus că ştiu. Dacă plătim taxe, vrem ca liderii noştri să folosească înţelept banii, acesta este cel mai important lucru”

În afară de şeful Fiscului de la Budapesta, alţi 5 oficiali au primit interdicţie de intrare pe teritoriul american, tot din cauza acuzaţiilor de corupţie. Decizia Statelor Unite a tensionat relaţiile între Washington şi Budapesta.

Activitatea Guvernului şi cheltuielile publice nu sunt foarte transparente şi este greu să vezi cum se cheltuiesc banii aşa că ar trebui ca activitatea să fie mai transparentă.

Premierul Viktor Orban s-a confruntat în ultimele luni cu mişcări de protest. La sfârşitul lui octombrie, peste o sută de mii de oameni au ieşit în stradă nemulţumiţi de planul guvernului de a pune o taxă pe internet din 2015. La presiunea străzii, premierul Ungariei a renunţat la ea. Iar acum două săptămâni, mii de oameni au manifestat împotriva împotriva dorinţei guvernului de a desfiinţa sistemul de pensii private obligatorii. Sunt cele mai mari proteste faţă de executivul de la Budapesta de când partidul de centru-dreapta al premierului Viktor Orban a preluat puterea în 2010. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de George Simion faţă de Ilinca, în secţia de votare! Imaginile vorbesc de la sine
Digi FM
Cine este JJ, câștigătorul Eurovision 2025: „Visul meu a devenit realitate”. A treia victorie a Austriei la...
Pro FM
Cum arată azi viața lui Cassie, fosta iubită a lui Diddy. E căsătorită, așteaptă al treilea copil și depune...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă într-o rochie albă care i-a subliniat perfect silueta. Prima declarație despre Tom...
Adevarul
De la reflex la risc. Cum îți distrugi ziua în primele 5 secunde: greșeala banală de dimineață care îți...
Newsweek
Cu cât cresc pensiile contributive, pensii militare și de urmaș în 2025? Cine ia mai mulți bani?
Digi FM
Ce avere are faimoasa Dua Lipa. Este cea mai tânără persoană dintre cei mai bogați britanici sub 40 de ani
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Fran Drescher, reuniune emoționantă cu mama ei din "Dădaca". Renee Taylor are 92 de ani și a rămas o femeie...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »