MAE: 8 români și doi polonezi aflați în Turcia sunt aduși cu un avion MApN în România

Data actualizării: Data publicării:
avion mapn
Opt cetățeni români - cinci studenți și trei cadre didactice - au fost îmbarcați și vor fi repatriați în această noapte de pe Aeroportul din Adana, Turcia. Foto: Guvernul României/ Facebook

Ministerul Afacerilor Externe transmite că, luni seară, opt cetățeni români - cinci studenți și trei cadre didactice - și doi polonezi au fost îmbarcați pe un zbor umanitar MApN organizat cu misiunea DSU în Turcia pentru a fi aduși din Adana în România.

„În continuarea informațiilor privind demersurile de asistență și protecție consulară acordată cetățenilor români afectați de cutremurele produse în Republica Turcia, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite următoarele:

În cursul acestei seri, opt cetățeni români au fost îmbarcați cu succes în vederea repatrierii de pe Aeroportul din Adana, Republica Turcia, prin intermediul unui zbor umanitar MApN organizat ca parte a misiunii de sprijin a Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, doi cetățeni polonezi au fost îmbarcati la bordul aceleiași aeronave.

Reprezentanții Ambasadei României la Ankara și echipa consulară mobilă se află în contact permanent cu autoritățile române și turce competente pentru coordonare și stabilirea tuturor detaliilor necesare demersurilor de repatriere în siguranță a cetățenilor români. 

Cei opt cetățeni români - cinci studenți și trei cadre didactice - se aflau în Adana și au solicitat să fie repatriați. Ambasadei României la Ankara a întreprins toate demersurile necesare pentru preluarea la bordul aeronavei și transportul în siguranță în România. Odată ajunși în România, IGSU va asigura preluarea pasagerilor și transportul acestora către localitățile de domiciliu.

MAE menționează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Ankara au fost primite în total 11 solicitări de informații și asistență consulară.

Personalul Ambasadei României la Ankara continuă dialogul cu autoritățile turce și este în legătură cu cetățenii români care au solicitat asistență, fiind întreprinse demersurile necesare în vederea identificării unor modalități de repatriere a acestora sau de acordare de alt tip de sprijin consular, după caz.

MAE reia recomandarea adresată cetățenilor români aflați în zonele afectate de cutremur de a se informa din surse oficiale despre evoluția situației de la fața locului și de a respecta instrucțiunile autorităților turce.

 MAE reamintește faptul că cetățenii români pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Totodată, cetățenii români au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare de la Ankara: +90.532.318.1726”, arată un comunicat de presă.

Ambasada României la Ankara a fost contactată pe telefonul de urgență al misiunii diplomatice de către un grup de studenți Erasmus, cetățeni români, care erau cazați la un hotel din localitatea Kahraman Maraş, Turcia, afectată de cutremur. Din grupul de cetățeni români fac parte nouă studenți și un profesor coordonator. Grupul a cerut asistență consulară și sprijin pentru repatriere.

Ambasada a fost notificată de către membri de familie cu privire la situația unui alt grup de 9 studenți români în cadrul programului Erasmus. Aceștia se află în Kayseri, zonă în care, potrivit informațiilor disponibile, cutremurele nu au provocat distrugeri materiale semnificative.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai vândut electrocasnic îți poate asculta conversațiile fără să știi. Cum ajunge să te spioneze în...
Digi FM
Daciana Sârbu, primele declarații despre divorțul de Victor Ponta
Pro FM
Anca Țurcașiu, dezvăluiri despre problemele sale de sănătate: „Nu știu dacă e foarte bine, dar nu sunt adepta...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Promisiunile radicale ale președintelui polonez stârnesc reacții în România: mai dure decât cele ale...
Newsweek
Nicușor Dan, anunțul zilei despre pensii. Ce spune despre taxarea pensiilor mai mari de 2.500 lei?
Digi FM
Cristian Boureanu, acuzat de agresiune sexuală de o tânără de 23 de ani. Fostul deputat spune că fata a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
George Clooney susține că se va rade în cap dacă părul gri nu-i revine la timp pentru Premiile Tony 2025: „E...
UTV
Meghan Markle a publicat o poză inedită din sala de nașteri, de ziua micuței Lilibet
OSZAR »