Lumea devine mai puţin tolerantă faţă de migranţi (sondaj Gallup)

Data publicării:
Refugiati Nepal
Lumea devine mai puţin tolerantă faţă de migranţi. Foto: Agerpres

Lumea devine mai puţin tolerantă faţă de migranţi, arată un sondaj publicat miercuri şi citat de Reuters. Europa se pregăteşte să dezvăluie un nou plan privind acordarea de azil în urma incendiului într-o tabără supraaglomerată din Grecia ce a lăsat mii de migranţi fără adăpost.

Şapte ţări europene, în frunte cu Macedonia de Nord, Ungaria, Serbia şi Croaţia conduc în sondajul Gallup al ţărilor ce acceptă tot mai puţin migranţi.

Dar cele mai puternice schimbări de atitudine se observă în Peru, Ecuador şi Columbia, care s-au trezit cu un aflux de venezueleni fugind de tulburările de acasă.

Canada era cea mai primitoare ţară faţă de migranţi, urmată de Islanda şi Noua Zeelandă, conform indexului Gallup pe baza a peste 140.000 de interviuri în 145 de ţări şi regiuni.

Sondajul le-a cerut oamenilor să-şi spună părerea despre migranţii care trăiesc în ţara lor, despre faptul că le devin vecini şi intră în familiile lor prin căsătorie.

Indicii au variat de la 1,49 în Macedonia de Nord la 8,46 în Canada, chiar sub cel maxim posibil de 9.

Potrivit expertei în migraţie de la centrul internaţional de cercetare Gallup, Julie Ray, scăderea uşoară globală a acceptării - 5,21 în 2019 faţă de 5,34 în 2016 - a fost provocată de schimbările accentuate care au avut loc în ţările din America Latină.

Scorul Peru a coborât la 3,61 de la 6,33 în 2016, în timp ce numărul columbienilor care au spus că văd cu ochi buni faptul că migranţii trăiesc în ţara lor a scăzut de la 61% la 29%.

Primul Index Gallup de acceptare a migranţilor a fost realizat pe fondul reacţiei ce a urmat crizei migranţilor din 2015 în Europa când peste un milion de oameni s-au îndreptat spre continent fugind de război şi sărăcie în Orientul Mijlociu şi nu numai.

Statele UE sunt de mult timp în dispută asupra modului de a gestiona afluxul de migranţi, dintre care mulţi sosesc în ţările mediteraneene după călătorii periculoase cu barca.

Executivul blocului va dezvălui miercuri un plan ce ar obliga legal toţi membrii să găzduiască partea lor de refugiaţi - lucru respins de Polonia şi Ungaria, printre alţii.

Propunerea a fost înaintată ca urmare a unui incendiu în insula greacă Lesbos acum o săptămână ce a distrus o tabără de migranţi ce găzduia peste 12.000 de persoane - de patru ori mai mult decât a fost iniţial prevăzută.

Dintre ţările europene, numai Suedia şi Irlanda sunt printre primele 10 care îi acceptă cel mai mult pe migranţi, potrivit sondajului Gallup.

Potrivit lui Ray, unii ar fi surprinşi de atitudinea pozitivă în Statele Unite unde preşedintele Donald Trump a făcut din reducerea imigraţiei o piatră de temelie a politicii sale.

"În ciuda faptului că imigraţia este un subiect atât de fierbinte în SUA, americanii acceptă în mare parte migranţii", a spus ea, scrie Agerpres.

Statele Unite s-au clasat pe locul şase în clasament, imediat după Sierra Leone. Potrivit lui Ray, susţinătorii lui Trump acceptă mult mai mult migranţii decât media globală, cu un scor de 7,10.

La nivel mondial, indexul a arătat că acceptarea migranţilor este mai mare în rândul generaţiilor mai tinere, persoanelor cu niveluri mai ridicate de educaţie şi celor care trăiesc în zone urbane, mai degrabă decât în zonele rurale. 

Citiți și:

Imaginea catastrofală a colapsului global. Sărăcia și dezastrele ar putea împinge un miliard de oameni spre marea migrație până în 2050

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Județul din România cu fenomene geologice unice în lume. Cei care ajung aici spun că peisajul nu pare de pe...
Digi FM
Ștefan Mandachi, acuzat de iubita lui: "M-a amenințat cu moartea". Episod șocant în fața fiicei lor de nici...
Pro FM
Chris Martin, la plimbare cu fiul prin NYC. Moses are 19 ani și e combinația perfectă dintre Gwyneth Paltrow...
Film Now
Monica Bellucci, cuceritoare și la 60 de ani. Actrița italiană, de mână cu iubitul ei, Tim Burton, la...
Adevarul
Un supliment extrem de popular printre tineri ar putea crește riscul de cancer de colon. Avertismentul unui...
Newsweek
Consilierul lui Nicușor Dan despre contribuția de sănătate la pensie: Toți trebuie să o plătească
Digi FM
Cum a pierdut Andreea Bălan 90.000 de euro și de ce a renunțat la recuperarea pagubei: "M-am supărat și am...
Digi World
Rutina surprinzătoare de dimineață a lui Novak Djokovic. Cele două băuturi cu care își „detoxifică” organismul
Digi Animal World
„Elefantul fantomă”, filmat pentru prima dată după cinci ani în Senegal: „Ar putea fi ultimul”
Film Now
Eric Dane, adevărul despre diagnosticul SLA care i-a schimbat viața: „E posibil să fiu luat de lângă fetele...
UTV
Goliath, țestoasa de 135 de ani, a devenit tată pentru prima oară: miracolul de la Zoo Miami
OSZAR »