Joe Biden va semna un ordin pentru a proteja dreptul la avort şi utilizarea contracepţiei

Data publicării:
Joe Biden
Joe Biden, președintele Statelor Unite. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden va semna vineri un ordin executiv care ar urma să protejeze accesul femeilor la avort şi contracepţie după ce Curtea Supremă a anulat luna trecută verdictul Roe v Wade care proteja dreptul la avort al femeilor, a anunţat Casa Albă.

Biden, un democrat, este sub presiunea susţinătorilor săi, în special progresişti, de a acţiona după decizia capitală a Curţii Supreme, care a anulat aproximativ 50 de ani de protecţie pentru drepturile reproductive ale femeilor, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Preşedintele SUA va cere Departamentului serviciilor de sănătate să ia măsuri pentru a proteja şi extinde accesul la „medicaţie pentru avort” aprobată de Agenţia federală pentru hrană şi medicamente (FDA), a informat Casa Albă.

De asemenea, el va ordona departamentului să se asigure că femeile au acces la asistenţă medicală de urgenţă, servicii de planificare familială şi contracepţie, inclusiv dispozitive intrauterine.

Procurorul general al SUA şi consilierul Casei Albe vor convoca avocaţi pro bono şi alte organizaţii pentru a furniza consiliere juridică pentru pacientele care vor să avorteze, precum şi unităţilor care asigură astfel de servicii.

Asta ar putea include „protejarea dreptului de a călători în afara statului pentru a primi îngrjire medicală”, a mai precizat Casa Albă într-un comunicat.

Decizia Curţii Supreme a restabilit capacitatea statelor de a interzice avortul. Drept consecinţă, femeile cu sarcini nedorite au acum de ales între o călătorie într-un alt stat unde procedura rămâne legală şi disponibilă, achiziţia de pe internet a unor medicamente care provoacă avortul sau trecerea printr-un avort ilegal potenţial periculos.

Această chestiune i-ar putea ajuta pe democraţi să revină în sondaje în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, când republicanii au şansa de a prelua controlul Congresului. Democraţii au o majoritate redusă în Camera Reprezentanţilor şi controlează Senatul prin votul decisiv al vicepreşedintei Kamala Harris în caz de egalitate.

Ordinul executiv al lui Biden de vineri are drept scop şi protejarea vieţii private a pacienţilor sau asigurarea siguranţei pentru clinicile mobile pentru avorturi de la graniţele statelor. De asemenea, decizia impune stabilirea unei task force pentru a coordona răspunsul administraţiei în privinţa asigurării accesului la îngrijiri medicale pentru femeile însărcinate.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Umilință pentru George Simion, în direct. S-a blocat în fața francezilor, cu camerele de filmat pe el
Digi FM
VIDEO Sebastian Stan îl susține pe Nicușor Dan la alegeri: "România, te iubesc!". Mesajul starului
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Cât de populari sunt George Simion și Nicușor Dan pe rețelele sociale: „Ambii comunică prin intermediul...
Newsweek
630 lei în plus la pensie pentru 430.000 pensionari. Ce pensie iei în România după 35 ani de muncă?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »