Grevă pe aeroporturile din Italia. Aproape 1.000 de zboruri au fost anulate, zeci de mii de pasageri au rămas blocați

Data actualizării: Data publicării:
greva pe aeroport in italia
Grevă pe aeroporturile din Italia. Aproape 1.000 de zboruri au fost anulate, mii de pasageri au rămas blocați. FOTO: Profimedia Images

O grevă a personalului de pe aeroporturile italiene perturbă sâmbătă sute de zboruri şi afectează deplasările a mii de călători, relatează agenția ANSA. Angajaţii de la sol au întrerupt lucrul la ora locală 10 şi nu îşi vor relua activitatea până la ora 18.

În acelaşi timp au intrat în grevă şi piloţii şi însoţitorii de zbor de la compania aeriană Vueling, iar piloţii companiei Malta Air, care operează unele zboruri ale Ryanair, sunt şi ei în grevă între orele 12 şi 16.

Asociaţia consumatorilor Codacons apreciază că au fost deja anulate aproape 1000 de curse aeriene, cu un total de circa 25.000 de pasageri. Numai pe aeroportul din Napoli au fost anulate 118 zboruri, iar alte 150 în total pe cele două aeroporturi din Milano - Linate şi Malpensa. La Fiumicino, aeroportul care deserveşte Roma, sunt anulate 200 de zboruri, cu destinaţii cum ar fi Copenhaga, Stockholm, Barcelona, Palma de Mallorca, Palermo sau Catania. Ita Airways a fost nevoită să anuleze 113 curse interne şi internaţionale.

Greviştii solicită încheierea unui nou contract colectiv de muncă, cel vechi fiind expirat de şase ani. Ministrul transporturilor, Matteo Salvini, le-a cerut protestatarilor să dea dovadă de "bun-simţ", pentru a nu face rău altor milioane de lucrători şi turişti, scrie Agerpres.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii riscă amendă dacă țin aerul condiționat pornit în mașină. Ce spune legea
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget
OSZAR »