Cutremur pe scena politică din Regatul Unit: Conservatorii lui Sunak, depășiți în sondaje de partidul antimigrație condus de Farage

Data actualizării: Data publicării:
sunak si farage
Colaj foto: Rishi Sunak (st), premierul Regatului Unit și Nigel Farage (dr), „arhitectul Brexit”, șeful partidului antimigrație Reform UK / Surse foto: Profimedia Images

Partidul Conservator al premierului britanic Rishi Sunak este devansat pentru prima oară într-un sondaj de către Partidul Reform UK (antimigraţie) al lui Nigel Farage, iar Institutul YouGov vorbește de un ”cutremur” pe scena poliică din Regatul Unit, chiar și în condițiile unui scor strâns între cele două formaţiuni.

Potrivit unui sondaj, efectuat pentru Times, care l-a publicat joi seara, realizat cu participarea a 2.211 persoane, Partiul Laburist rămâne în frunte, creditat cu 37% (dar cu un punct mai puţin decât în precedentul sondaj) în intenţiile de vot la alegerile legislative din 4 iulie, conform News.ro.

Urmează Reform UK cu 19% în intenţiile de vot (cu două puncte în plus) şi Partidul Conservator cu 18% (procent neschimbat).

”Noi suntem, în prezent, opoziţia faţă de partidul Laburist”, a trâmbiţat Nigel Farage, şeful celui mai de dreapta partid pe eşicherul politic britanic, în deschiderea unei dezbateri, joi seara, la postul ITV.

Avansul Reform UK se situează în marja de eroare, însă Institutul YouGov estimează că e nevoie de timp pentru a spune dacă partidul îşi poate ”menţine sau îmbunătăţi poziţia împotriva conservatorilor”.

”Poate ar fi mai corect să spunem că, în acest stadiu” cele două partide sunt ”cot la cot”, însă chiar şi aşa această schimbare reprezintă un ”cutremur” în ”peisajul electoral”.

Conservatorii, care se află la putere de 14 ani, sunt atât de epuizaţi încât ministrul Apărării Grant Shapps a avertizat recent cu privire la riscul ca Partidul Laburist să obţină în Parlament o ”supermajoritate”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilinca Simion, prinsă cu minciuna! Adevărul despre soţia lui George Simion, trecutul şi studiile urmate
Digi FM
George Simion, comentariu deplasat despre Nicușor Dan: “Aveți un candidat pe care-l susțineți. E autist...
Pro FM
Sean Penn rupe tăcerea după ce Madonna l-a numit „iubirea vieții ei”: „Nu ne-a luat mult să realizăm adevărul”
Film Now
Dakota Johnson, sinceră ca niciodată: „A iubi pe cineva e cel mai înfricoșător și frumos lucru!” Actrița are...
Adevarul
Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile pe luna iunie? Guvernul face anunțul așteptat de 4.900.000 pensionari
Digi FM
Eugen Cristea, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu: “O durere sfâșietoare. Nu a suferit mult...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Cum arată partenerul ideal pentru Sofía Vergara: „Să aibă la fel de mulți bani ca mine sau mai mulți, altfel...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »