Cancelarul Scholz îl acuză pe vicepreşedintele american Vance de interferenţă în campania electorală din Germania

Data publicării:
Olaf Scholz
Olaf Scholz. Foto Profimedia
Din articol

Cancelarul german Olaf Scholz a respins categoric comentariile făcute de vicepreşedintele american JD Vance văzute ca un sprijin pentru partidul Alternativa pentru Germania (AFD, extrema dreaptă), şi a insistat că nu ar trebui să existe nicio interferenţă externă în campania electorală din Germania, transmite dpa.

Scholz a declarat sâmbătă, în cadrul Conferinţei de securitate de la Munchen, că membri ai AfD banalizează trecutul nazist al Germaniei şi crimele monstruoase ale nazismului.

Un angajament că acestea „nu se vor repeta niciodată”, aşa cum Vance a făcut joi în timpul vizitei sale la memorialul lagărului de concentrare de la Dachau, nu poate fi conciliat cu susţinerea faţă de AfD, a mai spus Scholz.

„De aceea, nu vom accepta ca persoane din exterior să interfereze în favoarea acestui partid în democraţia noastră, în alegerile noastre, în procesul de formare democratică a opiniei”, a adăugat el. „Este nepotrivit, mai ales între prieteni şi aliaţi, şi respingem cu fermitate acest lucru”, a insistat cancelarul german.

„Vom decide noi înşine modul în care democraţia noastră va continua”, a adăugat el.

Vineri, vicepreşedintele american Vance a criticat aspru aliaţii europeni în cadrul discursului său la conferinţa de la Munchen, avertizând împotriva unei ameninţări la adresa democraţiei. El a făcut referire indirect şi la dezbaterea din Germania cu privire la distanţarea faţă de AfD, declarând că „nu există loc pentru ziduri de protecţie”.

Tot vineri, în marja conferinţei, vicepreşedintele american s-a întâlnit cu co-lidera AfD, Alice Weidel, candidata partidului la postul de cancelar.

Și totuși...

În pofida acestor divergenţe, Germania, care a făcut din parteneriatul transatlantic pilonul politicii sale externe şi de apărare postbelice, nu este pregătită să le întoarcă spatele Statelor Unite, adaugă AFP.

Germania va „continua să cumpere” materiale militare americane, a dat asigurări Scholz, subliniind „necesitatea unei industrii europene de armament puternice”.

Cancelarul s-a pronunţat de asemenea contra unei „decuplări a securităţii europene şi americane” şi a fost de acord că există o nevoie 'indiscutabilă' de „a continua creşterea semnificativă” a cheltuielilor de apărare peste procentul de 2% din PIB alocat în prezent de Berlin.

„Fiecare procent suplimentar pe care îl cheltuim pentru apărare necesită 43 miliarde de euro în plus pe an”, a menţionat el, pledând pentru reformarea regulii ”frânei bugetare” după alegeri pentru a exclude din acest calcul cheltuielile militare.

Acest discurs a avut loc cu o săptămână înaintea alegerilor federale anticipate, în care Scholz este dat ca perdant.

Rivalul său Friedrich Merz, candidatul conservatorilor care devansează AfD şi SPD în sondaje, se află şi el la conferinţa de la Munchen.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă cercul roşu cu o dungă neagră pe orizontală, în trafic? Puţini şoferi ţin cont de el
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Robbie Williams, dedicație în genunchi pentru Mădălina Ghenea. S-au urcat amândoi pe masă, la petrecerea unui...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, despre transformarea sa fizică incredibilă: "Nu se întâmplă peste noapte. Încă...
Adevarul
Nu și-au permis un apartament în Marea Britanie, așa că au cumpărat un sat în Franța. Cât i-a costat
Newsweek
Unii pensionari rămân cu bani mai puțini la pensie. Când s-au pensionat? Ministerul Muncii confirmă
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise, declarații rare despre fosta soție: „Este o actriță grozavă”. Actorul și Nicole Kidman au fost...
UTV
Doja Cat, apariție incendiară la Wango Tango 2025: „Vă rog doar atât: nu-mi observați implantul”
OSZAR »