Beijingul anunță o "victorie decisivă" împotriva COVID-19: "China a creat un miracol în istoria omenirii"

Data publicării:
Un cetăţean chinez din Changzhou este testat pentru Covid pe 10 mai 2022.
Raportul biroului politic chinez a lăudat măsurile luate în pandemie. Foto: Profimedia Images

Beijingul a declarat o "victorie decisivă" în lupta împotriva COVID-19 şi a catalogat drept "miraculos" succesul măsurilor luate de autorităţi, se arată într-un comunicat emis după o întrevedere de vineri la care au participat înalţi oficiali, sub supravegherea preşedintelui Xi Jinping, informează Agerpres.

Anunţul vine însă pe fondul acuzaţiilor conform cărora bilanţul Beijingului referitor la pandemie ar fi considerabil sub-raportat.

Începând din luna noiembrie, răspunsul Chinei la pandemie a fost "o tranziţie lină, într-un timp relativ scurt", se arată în comunicatul emis după şedinţa Comitetului permanent al biroului politic, supravegheată de preşedintele Xi Jinping.

Peste 200 de milioane de persoane infectate au apelat la serviciile medicale şi aproape 800.000 de cazuri grave au beneficiat de un tratament adecvat, se arată în document.

În China, rata de deces din cauza COVID-19 este "cea mai scăzută din lume", precizează biroul politic în declaraţia sa publicată prin media de stat.

"China a creat un miracol în istoria omenirii, în care o naţiune cu populaţie mare a trecut cu succes printr-o pandemie", s-a lăudat biroul.

Nu există o imagine clară asupra dezastrului provocat de valul masiv de cazuri de coronavirus care a lovit China la sfârşitul anului trecut.

Guvernul a renunţat brusc, la începutul lunii decembrie, la strategia sa strictă "zero COVID", ce includea măsuri de izolare, carantinare forţată şi teste în masă.

Au existat relatări referitoare la spitale şi crematorii copleşite şi incapabile să ţină pasul cu cererea. Însă, oficial, doar 83.150 de decese au fost raportate în spitale între începutul lunii decembrie şi începutul lunii februarie.

Potrivit experţilor externi, această cifră este mică, având în vedere amploarea valului de cazuri de COVID-19 din China şi a faptului că doar o mică parte dintre persoane mor de obicei în spitale din această ţară.

Au existat, de asemenea, relatări conform cărora medicii ar fi primit indicaţii să nu menţioneze COVID-19 drept cauză de deces.

Conform estimărilor independente din afara Chinei, numărul deceselor ar fi mult mai mare. Modelele de calcul ale companiei de analiză a datelor Airfinity cu sediul în Londra au indicat că cifra s-ar ridica până la 1,47 milioane.

Cotidianul The New York Times a relatat săptămâna aceasta că, potrivit estimărilor realizate de patru echipe universitare distincte, cifra s-ar situa între 1 şi 1,5 milioane.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
George Simion a cedat nervos! Denise Rifai l-a confruntat fără milă, ce a făcut liderul AUR a lăsat...
Digi FM
„Frumusețea ei nu are vârstă”. Fanii, fermecați de Angelina Jolie la Cannes 2025. Apariție impresionantă a...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
„Mamă și fiică? Poate surori!”. Lindsay Lohan își uimește fanii cu o fotografie în care apare alături de Dina...
Adevarul
Drogații și persoanele fără adăpost au pus stăpânire pe cel mai mare aeroport din Spania. Pericol pentru...
Newsweek
Cu cât cresc pensiile contributive, pensii militare și de urmaș în 2025? Cine ia mai mulți bani?
Digi FM
Ce avere are faimoasa Dua Lipa. Este cea mai tânără persoană dintre cei mai bogați britanici sub 40 de ani
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Meryl Streep și Martin Short, sărut pasional pe platourile de filmare. Cei doi se întâlnesc de „mai bine de...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »