Avertismentul Uniunii Europene: Zborurile civile deasupra Rusiei se confruntă cu riscuri ridicate. Care este motivul

Data publicării:
Agentur der Europaeischen Union fuer Flugsicherheit (EASA) in Koeln. 22.03.2024, Koeln, GER - Schild mit Schrift vor dem
Agenţia Europeană pentru Securitatea Aeriană. Sursa foto: Profimedia Images

Agenţia Europeană pentru Securitatea Aeriană  a avertizat vineri împotriva „riscurilor ridicate" pentru avioanele de linie care survolează Rusia din cauza „carenţelor" de coordonare cu armata, ilustrate - potrivit acesteia - prin prăbuşirea recentă a unui avion azer de pasageri.

Într-un „buletin de securitate cu privire la zonele de conflict" consultat vineri de agenţia de presă citată, EASA şi-a reînnoit recomandarea adresată companiilor aeriene să evite spaţiul aerian din vestul Rusiei, acesta fiind deja interzis de Moscova pentru transportatorii cu sediul în Uniunea Europeană, dar încă utilizat de avioanele chineze, turce şi din Golf, între altele, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Zona vizată este situată „la vest de meridianul 60 Est la toate altitudinile şi toate nivelurile de zbor", adaugă agenţia europeană, care, independent de măsurile suverane luate de Rusia, recomandă evitarea survolului unei părţi din acest teritoriu de la invadarea Ucrainei în februarie 2022.

În noul său buletin, EASA subliniază că acest conflict creează riscul de a vedea „avioane civile luate la ţintă într-un mod neintenţionat (...) din cauza unor posibile carenţe în coordonarea între autorităţile civile şi cele militare" în cazul, bunăoară, al activării apărării antiaeriene.

EASA menţionează „incidente în spaţii aeriene care nu au fost închise de Federaţia Rusă în timpul atacurilor, ceea ce generează riscuri ridicate pentru operaţiunile de zbor, aşa cum arată incidentul zborului 8243 al Azerbaijan Airlines".

Treizeci şi opt de persoane şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea avionului în 25 decembrie, care făcea legătura între Baku şi Groznîi, capitala republicii ruse Cecenia din Caucazul de Nord.

Preşedintele Vladimir Putin a admis că tiruri ale apărării antiaeriene ruse au avut loc în ziua catastrofei aeriene din cauza unui atac ucrainean cu drone, dar Kremlinul a refuzat din nou joi să-şi recunoască responsabilitatea pentru această tragedie în pofida insistenţei autorităţilor de la Baku.

Potrivit EASA, al cărei buletin este valabil cel puţin până la 31 iulie, Rusia „nu a demonstrat că ar fi pe deplin capabilă" să reducă riscurile pentru aviaţia civilă legate de conflict în spaţiul său aerian.

Agenţia menţionează de asemenea că „nicio companie aeriană europeană nu zboară în prezent pentru Rusia şi nici nu-i utilizează spaţiul aerian", Moscova închizându-l pe acesta din urmă ca represalii la sancţiunile occidentale instituite de la începutul invaziei sale în Ucraina.

„Totuşi, mai multe companii aeriene din ţări terţe continuă să facă aceasta, în pofida riscurilor legate de război", remarcă EASA.

Este vorba în special de companiile chineze, care beneficiază de rute mai scurte decât concurenţii lor europeni, dar şi de transportatorii turci şi indieni, precum şi de cei cu sediul în ţări din Golf.

EASA poate emite doar „recomandări". Fiecare autoritate naţională de aviaţie civilă, cum ar fi DGAC din Franţa, rămâne liberă să interzică sau să restricţioneze survolul unor ţări sau zone concrete de către companiile aeriene aflate sub jurisdicţia sa, notează AFP.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pot beneficia românii de îngrijiri medicale în Grecia. Ce trebuie să știi despre valabilitatea Cardului...
Digi FM
Jeff Bezos și Lauren Sánchez, apariție elegantă în ziua nunții. Primele fotografii oficiale
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Prima pensie crescută în 2025. Cine sunt pensionarii care încep să ia bani în plus? Document
Digi FM
Oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă grupă de sânge, la o femeie din Guadelupa. „Ea este singura persoană...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget
OSZAR »