Foto Același destin, la 16 ani distanță. Copilotul avionului prăbușit în Nepal și-a pierdut viața în același mod ca soțul ei, pilot

Data actualizării: Data publicării:
avion prabusit
Sute de salvatori au venit la fațăa locului în speranța că vor găsi supraviețuitori. Foto: Profimedia Images

Destin tragic pentru un cuplu de piloți. Amândoi și-au găsit sfârșitul în același fel și în același loc, în accidente aviatice, în Nepal. Soțul a murit când avionul pe care îl pilota s-a prăbușit cu câteva minute înainte de aterizare. Duminică, la 16 ani distanță, soția lui, copilot în cursa spre Kathmandu, și-a găsit sfârșitul în cea mai gravă tragedie aviatică din ultimii 30 de ani a națiunii, scrie Reuters.

În 2010, Anju Khatiwada s-a alăturat companiei nepaleze Yeti Airlines, pe urmele soțului ei, un pilot care murise într-un accident cu patru ani în urmă, când un avion mic de pasageri pe care îl pilota a căzut cu câteva minute înainte de aterizare.

Duminică, Khatiwada, în vârstă de 44 de ani, a fost copilotul zborului Yeti Airlines din Kathmandu care s-a prăbușit în timp ce se apropia de orașul Pokhara. 68 de oameni și-au pierdut viața, fiind cel mai grav accident aviatic din utimele trei decenii al națiunii himalayene.

„Soțul ei, Dipak Pokhrel, a murit în 2006 într-un accident al unui avion Twin Otter al companiei Yeti Airlines în Jumla”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al companiei aeriene Sudarshan Bartaula, referindu-se la Khatiwada. „Ea și-a făcut pregătirea de pilot cu banii pe care i-a primit de la asigurări după moartea soțului ei”.

Anju Khatiwada, copilot al cursei care s-a prăbușit în Nepal. Foto: Facebook

Pilot cu peste 6.400 de ore de zbor, Khatiwada a zburat anterior pe populara rută turistică din capitală, Kathmandu, către al doilea oraș ca mărime al țării, Pokhara, a spus Bartaula.

Cadavrul lui Kamal K.C., căpitanul zborului, care a avut peste 21.900 de ore de zbor, a fost recuperat și identificat, însă rămășițele lui Kathiwada nu au fost încă identificate.

„Duminică, ea zbura cu avionul cu un pilot instructor, care este procedura standard a companiei aeriene”, a spus un oficial Yeti Airlines, care o cunoștea personal pe Khatiwada.

„Ea a fost întotdeauna gata să-și asume orice sarcină și a zburat mai devreme la Pokhara”, a spus oficialul, care a cerut să nu fie numit pentru că nu este autorizat să vorbească cu presa.

Reuters nu a putut contacta imediat niciunul dintre membrii familiei ei.

Aeronava ATR-72 pe care Khatiwada o copilotea s-a rostogolit dintr-o parte în alta înainte de a se prăbuși într-un defileu din apropierea aeroportului Pokhara și a luat foc, conform relatărilor martorilor oculari și a unui videoclip cu accidentul postat pe rețelele de socializare.

Aproape 350 de oameni au murit din anul 2000 în accidente de avion sau elicopter în Nepal - unde se află opt dintre cei mai înalți 14 munți din lume, inclusiv Everest - unde schimbările bruște ale vremii pot crea condiții periculoase.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o moștenire în 2025? Ce taxe trebuie plătite și cine este scutit
Digi FM
Imaginile de aproape 5 milioane de like-uri. Sora celebrei Selena Gomez a împlinit 12 ani, iar artista i-a...
Pro FM
Ce înălțime are Lidia Buble. Artista a răspuns la una dintre cele mai mari curiozități ale fanilor
Film Now
Brad Pitt a revenit la tunsoarea celebră din anii ’90. Cum a fost surprins actorul la premiera „F1” din...
Adevarul
Cine și în ce condiții va primi tichete pentru plata energiei după 1 iulie. A apărut proiectul de act normativ
Newsweek
PSD anunță ce se întâmplă cu pensiile. Care sunt 5 pericole care pot duce la scăderea pensiilor?
Digi FM
Nunta lui Jeff Bezos, programată la Veneţia, declanşează un val de nemulțumiri. Unii localnici acuză că...
Digi World
Ce efecte negative au dușurile foarte fierbinți. Avertismentul medicilor și sfaturi pentru temperatura ideală...
Digi Animal World
Câinii știu cât este ceasul datorită nasului lor. Cum simt trecerea timpului animalele de companie
Film Now
Cum sunt, de fapt, Daniel Craig și Rachel Weisz. Fosta lor vecină a rupt tăcerea: „Am doar lucruri frumoase...
UTV
Hara, iubita lui Iustin Petrescu, reacție fermă după acuzațiile de violență: „Am toleranță aproape spre zero”
OSZAR »