Turismul românesc, pe plus în 2012. De ce au ales turiștii străini România

Data publicării:
04012013 20turism 20ro-42020

Turismul românesc a fost pe plus în 2012. A înregistrat o creştere mai mare faţă de alte destinaţii europene, tendinţă datorată faptului că turiştii europeni au căutat ţări mai ieftine unde să-şi petreacă vacanţele.

Pentru perioada de vară, litoralul s-a menţinut ca destinaţia vedetă. Iar 2012 a fost cel mai bun din ultimii 4 ani, cu peste 3 milioane de turişti români şi peste 5 mii de străini. La succesul produsului turistic a contribuit şi sporirea numărului de hoteluri care au oferit servicii de tip "all inclusive".

Pentru celelalte perioade ale anului, în topul destinaţilor interne s-a aflat Valea Prahovei cu salba ei de staţiuni, dar şi Bucovina, Maramureş şi staţiunile balneoclimaterice.

În ceea ce priveste sosirile vizitatorilor străini în România, numărul acestora a crescut şi el, între 5 şi 30 % în funcţie de zonă. Cei mai mulţi turişti au venit din Ungaria (32,6%), Bulgaria (19,7%), Germania (9,5%), Italia (7,3%) şi Polonia (6,8%).

Românii şi-au păstrat totuşi interesul pentru sejururile externe. Pe primele locuri ca şi în anii precedenţi au rămas: Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania şi Italia.

Destinaţiile exotice îndepărtate nu au mai fost un lux, preţurile s-au redus la jumătate, iar Republica Dominicană, Maldive, Jamaica sau Mexic au fost la mare căutare. Aproape 10 milioane de români au pleca în vacanţă în străinătate, în creştere cu peste 2 procente comparativ cu perioada similară a lui 2011.

Pe asta mizează şi tour operatorii şi hotelierii români în anul proaspat început.

Comercianţii de produse tradiţionale se aşteaptă şi ei la vânzări mai mari și au pregătit destule obiecte pentru a ademenirea turiştilor.

Ministrul turismului este conştient că Sectorul nu poate merge şi mai bine fără o infrastructură adecvată.

România speră să aducă câteva zeci de mii de turişti străini în plus în 2013 ca urmare a organizării Olimpiadei de Iarnă pentru Tineret. Competiţiile sportive vor avea loc în Braşov, Râşnov, Predeal şi Sinaia, în luna februarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilinca Simion, prinsă cu minciuna! Adevărul despre soţia lui George Simion, trecutul şi studiile urmate
Digi FM
Eugen Cristea, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu: “O durere sfâșietoare. Nu a suferit mult...
Pro FM
Cine este Yuval Raphael, reprezentanta Israelului la Eurovision 2025. A supraviețuit atacului din 7 octombrie...
Film Now
Dakota Johnson, sinceră ca niciodată: „A iubi pe cineva e cel mai înfricoșător și frumos lucru!” Actrița are...
Adevarul
Tactici disperate ale soldaților ruși pe câmpul de luptă. Cum au ajuns să înlocuiască tancurile cu...
Newsweek
Care pensionari beneficiază la pensie de bilet de tratament gratuit? Legea stabilește regulile
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Robert De Niro, de mână cu iubita și cu fiica din a doua căsnicie, pe covorul roșu de la Cannes 2025...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »