Tren atacat cu pietre în zona Chitila. Alstom retrage temporar din circulație trenurile IR 16001, IR 16002 ,IR 16003 și IR 16008

Data publicării:
CFR Călători anunţă că va introduce în circulaţie, începând de miercuri, 20 noiembrie, primul tren electric format din material rulant nou, respectiv rama electrică RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream
Foto: ARF/ Facebook

Un tren care circula pe ruta Braşov - Bucureşti Nord a fost atacat cu pietre duminică, de răufăcători, în zona Chitila, geamul lateral al unui vagon fiind spart. Ca urmare a incidentului, începând de luni, patru trenuri vor fi anulate, anunță CFR Călători.

”În data de 09.03.2025 la trenul IR 16008 cu circulaţie în relaţia Braşov-Bucureşti Nord, tren compus din rama Alstom Coradia, în zona Chitila, ca urmare a acţiunii unor răufăcători care au aruncat cu pietre la trecerea trenului s-a produs spargerea unui geam lateral de la unul dintre vagoanele ramei”, anunţă CF Călători.

Alstom a comunicat că va reţine de la circulaţie rama afectată, până la remediere şi că, începând cu data de 10.03.2025 trenurile IR 16001 şi 16003 în relaţia Bucureşti Nord -Braşov şi respectiv IR 16002 şi IR 16008 în relaţia Braşov-Bucureşti Nord vor fi anulate, circulaţia acestora urmând a fi reluată imediat ce Alstom va permite repunerea în circulaţia a ramei afectate.

Călătorii vor fi preluaţi de cealalalte trenuri operate de CFR Călători aflate în programul zilnic de circulaţie, trenuri care circulă la intervale orare apropiate de cele ale trenurilor Alstom Coradia temporar anulate, precizează CFR Călători.

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai vândut electrocasnic îți poate asculta conversațiile fără să știi. Cum ajunge să te spioneze în...
Digi FM
Daciana Sârbu, primele declarații despre divorțul de Victor Ponta
Pro FM
Anca Țurcașiu, dezvăluiri despre problemele sale de sănătate: „Nu știu dacă e foarte bine, dar nu sunt adepta...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Promisiunile radicale ale președintelui polonez stârnesc reacții în România: mai dure decât cele ale...
Newsweek
Nicușor Dan, anunțul zilei despre pensii. Ce spune despre taxarea pensiilor mai mari de 2.500 lei?
Digi FM
Cristian Boureanu, acuzat de agresiune sexuală de o tânără de 23 de ani. Fostul deputat spune că fata a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
George Clooney susține că se va rade în cap dacă părul gri nu-i revine la timp pentru Premiile Tony 2025: „E...
UTV
Meghan Markle a publicat o poză inedită din sala de nașteri, de ziua micuței Lilibet
OSZAR »