Grindeanu, după ce a mers cu primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani: Urmează să vină și alte 37 de garnituri noi

Data actualizării: Data publicării:
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Foto: Facebook/Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după ce a mers cu premierul Marcel Ciolacu, la Braşov, cu primul tren electric achiziţionat în ultimii 35 de ani, că până în ianuarie 2026 urmează să vină alte 37 de garnituri noi de tren iar prima va intra tot spre Braşov, următoarele urmând să circule spre Constanţa şi Craiova. Ministrul a mai anunţat că au contracte semnate astăzi, de aproximativ 130 de garnituri, de lung sau de scurt parcurs, toate din banii europeni.

„Este cred că pentru prima dată, după 22 de ani, este prima garnitură nouă. Cred că ultima oară a fost Săgeata Albastră, dar era Diesel, de această dată o garnitură electrică. Cu alte cuvinte, transport verde. E un program mult mai amplu. Până la sfârşitul anului o să fie livrate şi alte garnituri”, a spus premierul Marcel Ciolacu, la Braşov, potrivit News.ro. 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat la Braşov că următoarea garnitură de tren urmează să vină în luna decembrie.

„Pe parcursul anului 2025, până în ianuarie 2026, deci în 13 luni, urmează să vină alte 37 de garnituri noi de tren, care, prima dintre ele va intra tot pe acest traseu, spre Braşov, următoarele spre Constanţa şi spre Craiova. Cu cât sosesc mai multe, cu atât vom merge şi pe distanţe mai îndepărtate, cum ar fi Timişoara”, a arătat ministrul. Grindeanu a arătat că este un prim pas.

 „Sper că cadenţa, dacă tot vorbim de căi ferate, să fie cea enunţată de mine mai înainte, şi anul viitor să avem cât mai multe trenuri”, a subliniat el.

„Avem contracte semnate astăzi, când vorbim, de aproximativ 130 de garnituri, de lung sau de scurt parcurs, toate din banii europeni, că vorbim de Fondul de modernizare, că vorbim de Programul operaţional, sau că vorbim de PNRR. Absolut toate sunt din fonduri europene, unde, sigur, bugetul de stat vine cu cofinanţarea”, a precizat Grindeanu.

Despre viteza cu care circulă acest tren, Grindeanu a arătat s-au atins 140 km şi aceasta este restricţia în acest moment. „Ne dorim ca lucrările în infrastructură, indiferent că vorbim de această rută, sau cea de pe Constanţa, unde se poate atinge 160 km, să fie cât mai multe, iar investiţiile în infrastructură se ducă la creşterea vitezei pe calea ferată, fie că vorbim de transportul de călători, dar şi cel de marfă, care este la fel de important”, a subliniat Grindeanu.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de George Simion faţă de Ilinca, în secţia de votare! Imaginile vorbesc de la sine
Digi FM
„Frumusețea ei nu are vârstă”. Fanii, fermecați de Angelina Jolie la Cannes 2025. Apariție impresionantă a...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
„Mamă și fiică? Poate surori!”. Lindsay Lohan își uimește fanii cu o fotografie în care apare alături de Dina...
Adevarul
De la reflex la risc. Cum îți distrugi ziua în primele 5 secunde: greșeala banală de dimineață care îți...
Newsweek
Cu cât cresc pensiile contributive, pensii militare și de urmaș în 2025? Cine ia mai mulți bani?
Digi FM
Ce avere are faimoasa Dua Lipa. Este cea mai tânără persoană dintre cei mai bogați britanici sub 40 de ani
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Elegantă și îndrăzneață în același timp. Nicole Kidman, într-un costum cu sacou foarte decoltat: „Frumoasă...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »