Tot ce a rămas din industria grea construită de comuniști lucrează acum pentru marile economii

Blocaj la tronsonul Bacău-Pașcani al Autostrăzii Moldovei

Orașul în care localnicii sunt terorizați de urși, zi și noapte. Animalele intră fără frică în gospodării

Dulceață mai puțină și mai scumpă, anul acesta. Producția de fructe, grav afectată din cauza înghețului din primăvară

Inconștiență pe calea ferată. Cum își pun viața în pericol, în fiecare zi, sute de oameni în gările din România

Ce consumatori vor primi ajutorul la plata facturilor de energie după 1 iulie

Nicușor Dan, Maia Sandu, Volodimir Zelenski, întâlnire crucială la Odesa

Inteligența artificială, supusă la teste de către sătenii români. Reacțiile celor din mediul rural la răspunsurile AI

UDMR și USR, disensiuni în privința creșterilor de taxe propuse de PSD

Tragedie evitată la limită. Cum a fost salvată de la moarte tânăra abandonată de iubit în mijlocul valurilor, la Costinești

În aceste hale uriaşe s-au construit cele două reactoare de la Cernavodă, iar fabrica era strict secretă pe vremea regimului comunist. Uzina este unică în România şi dacă nu era preluată de italieni risca să fie tăiată la fier vechi. Acum produce echipamente pentru conducta care va transporta gaze din Rusia în Europa de Vest.

Chiar dacă România va fi ocolită de gazoductul South Stream, ţara noastră se află totuşi în acest proiect prin construcţia acestor utilaje uriaşe prin care va trece gazul rusesc.

Pentru cele trei piese care separă gazul de impurităţi, ruşii de la Gazprom plătesc două milioane de euro. Aşa că exportul a rămas singura speranţă pentru industria din ţara noastră, mai ales că marile combinate din România îşi reduc treptat turaţia motoarelor.

„Programele nucleare au o cădere în momentul de faţă, inclusiv cel de la Cernavodă, şi atunci intenţia noastră a fost să mergem spre petrochimie, rafinărie, energie. Consecinţa sunt aceste reactoare pentru China. Tot ce este aici e export 100%”, a explicat Eugen Atanasiu, vicepreşedinte Holding Tosto.

Atelierele Malaxa, transformate mai târziu în platforma industrială Faur, refuză şi ele să îşi închidă porţile. Aici se repară ceea ce cândva s-a construit în România, dar mare parte dintre comenzi vin tot de peste graniţă.

„Din păcate, în industria românească nu avem foarte mult de lucru. Am lucrat până de curând cu cei de la Târgovişte, dar din păcate şi ei s-au dus”, a spus Mariana Hristea, director general Faur.

Recondiţionarea tancurilor, construcţia nacelelor pentru turbinele eoliene, cu asta se ocupă acum uzinele Faur. Dintre cei peste 20.000 de angajaţi, câţi lucrau aici înainte de 1989, au rămas numai 400.

Republica, IMGB, Griviţa, Aversa, Timpuri Noi sau Semănătoarea erau mândria industriei din România. Majoritatea au fost închise, iar acolo unde mai există producţie, aceasta fie se face cu materiale importate, fie produsul finit nu mai ajunge în economia autohtonă, ci este vândut în afara ţării.