PIB-ul României a crescut cu 0,4% în trimestrul trei față de trimestrul doi. Creșterea economică a încetinit

Data publicării:
Statistică economică. Grafic cu indicatori economici in creștere.
Foto: GettyImages

Creşterea economiei româneşti a încetinit la 0,4% în Trimestrul 3 al acestui an, faţă de trimestrul precedent, după ce în Trimestrul 2 crescuse cu 1,3% faţă de Trimestrul 1, arată datele Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi.

Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 0,2% pe seria brută şi cu 2,1% pe seria ajustată sezonier în T3 2023, față de T3 2022, potrivit datelor INS, consultate de Agerpres.

În perioada ianuarie - septembrie 2023, PIB-ul a crescut cu 1,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe seria brută, şi cu 1,9% pe seria ajustată sezonier.

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2023 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată (trimestrele aferente perioadei 2021-2023), indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2023, publicată în comunicatul de presă nr. 261 din 12 octombrie 2023, astfel: rezultatele trimestrului I 2021, comparativ cu trimestrul IV 2020, au fost revizuite de la 100,7% la 101,0%; rezultatele trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul I 2021, au fost revizuite de la 100,3% la 100,1%; rezultatele trimestrului III 2021, comparativ cu trimestrul II 2021 nu au fost modificate (101,1%); rezultatele trimestrului IV 2021, comparativ cu trimestrul III 2021, au fost revizuite de la 100,4% la 100,3%; rezultatele trimestrului I 2022, comparativ cu trimestrul IV 2021, au fost revizuite de la 102,7% la 103,1%; rezultatele trimestrului II 2022, comparativ cu trimestrul I 2022, au fost revizuite de la 100,3% la 99,9%; rezultatele trimestrului III 2022, comparativ cu trimestrul II 2022, au fost revizuite de la 100,8% la 100,9%; rezultatele trimestrului IV 2022, comparativ cu trimestrul III 2022 nu au fost modificate (101,1%); rezultatele trimestrului I 2023, comparativ cu trimestrul IV 2022, au fost revizuite de la 99,0% la 99,3%; rezultatele trimestrului II 2023, comparativ cu trimestrul I 2023, au fost revizuite de la 101,7% la 101,3%”, precizează INS.

Bugetul pentru acest an este construit pe o creştere economică de 2,8%.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit, recent, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 2,4% cât estima în aprilie, până la 2,2%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”.

Partenerii noștri
Playtech
Programul mall-urilor de Rusalii 2025. Până la ce oră vor fi deschise AFI Cotroceni, Plaza România, Mega...
Digi FM
Prima soție a criminalului din cartierul rezidenațial de lângă București, dezvăluiri despre coșmarul trăit...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Titi Aur, despre modificarea recentă a Codului Rutier: „O greșeală care creşte riscul de accident”
Newsweek
Pensionarii „amenințați” cu noi taxe și impozite. Casa de Pensii, anunț despre pensiile pe iunie
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Meghan Markle a publicat o poză inedită din sala de nașteri, de ziua micuței Lilibet
OSZAR »