OMV a încheiat un acord pentru a furniza Germaniei gaze românești din Marea Neagră, începând cu 2027

Data publicării:
platforma de foraj marin Transocean Barents
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă, contractată pentru Neptun Deep, a ajuns în România în noiembrie 2024. Foto: Profimedia

Grupul austriac OMV a încheiat un acord pentru a furniza gaze naturale din proiectul său Neptun Deep, din Marea Neagră, companiei germane Uniper, din 2027, au declarat trei persoane familiare cu chestiunea pentru Reuters, în timp ce Europa caută noi modalităţi de a-şi spori securitatea energetică după ruperea relaţiilor cu Rusia, informează news.ro.

Acordul pe cinci ani, pentru 15 terawatt-oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep, care nu a fost dezvăluit anterior, vine după ce luna trecută Rusia a încetat să livreze gaze prin Ucraina şi după o reducere mai largă a achiziţiilor de energie ale UE din această ţară, din cauza invadării Ucrainei de către Moscova.

Citește și: Platforma de foraj pentru proiectul Neptun Deep a ajuns în România

Volumul total al contractului reprezintă aproximativ 1,5% din importurile de gaze ale Germaniei în 2024 şi ar fi primul acord de aprovizionare de la mult aşteptatul proiect de extracţie a gazelor de la mare adâncime, la mai bine de un deceniu după ce gazul a fost descoperit pentru prima dată în secţiunea României a Mării Negre.

Neptun Deep, care este aşteptat să înceapă să producă în 2027, deţine aproximativ 100 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaze recuperabile, ceea ce îl face unul dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din UE.

Odată ce va deveni fucţional, România va deveni pentru prima dată cel mai mare producător de gaze din UE şi un exportator net de gaze.

OMV Petrom, care este deţinută majoritar de OMV, România având un pachet de 20,7% din acţiuni, a anunţat pentru prima dată că a descoperit 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră în 2012.

Uniper a refuzat să comenteze. Atât OMV, cât şi OMV Petrom nu au răspuns unei solicitări de comentarii.

OMV Petrom şi producătorul de stat Romgaz, care deţin proiectul Neptun Deep în proporţii egale, au aprobat proiectul în 2023.

Producţia de pe platou va fi de aproximativ 8 bcm anual timp de aproximativ 10 ani, aproape dublând producţia de gaze a României.

Producătorii plănuiesc să vândă gazele separat, dar, conform unei legi româneşti, guvernul va avea un drept de preemţiune la gazele extrase din proiect. Producătorii de gaze au spus că există un potenţial uriaş pentru descoperiri ulterioare în apele teritoriale ale României în Marea Neagră, unde ţara are rezerve de aproximativ 200 de miliarde de metri cubi, care promit să ajute la diversificarea ofertei în regiune.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie
OSZAR »