Miliardarul de care n-a auzit nimeni. Cine este Autry Stephens și cum a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii

Data actualizării: Data publicării:
un barbat care a primit un premiu in compania altui barbat si a unei femei
Înaite de a-și vinde compania, Autry Stephens (centru) este pe locul 77 în indexul miliardarilor calculat de Bloomberg FOTO: Endeavour Energy Resources

Deși este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, Autry Stephens este un anonim chiar și în țara lui - SUA. Este retras, modest și după ultima decizie de business se va retrage complet din viața publică.

La începutul acestei săptămâni, Autry Stephens și-a vândut compania, Endeavour Energy Resources, către Diamondback Energy. Acordul de 26 de miliarde de dolari în numerar și acțiuni l-ar face cel mai bogat magnat din domeniul petrolului din SUA, spune Bloomberg, citat de Business Insider.

Stephens a părut că regretă să părăsească compania pe care a fondat-o în 1979, spunând pentru The Wall Street Journal că a luat decizia pentru că a fost diagnosticat cu cancer. „O să-mi fie dor de oamenii de acolo. A fost un fel de mică familie”, a spus el.

Miliardarul a rezistat mult timp în fața presiunilor din exterior de a vinde Endeavour, care era una dintre ultimele companii petroliere importante independente din vestul Texasului. Însă până la urmă a cedat, după ce medicii i-au spus că are cancer de prostată.

A spus că a decis să nu-i lase compania moștenire fiicei sale, Lyndal Greth, care face parte din consiliul director, iar fiul lui nu este implicat în afacerea familiei.

Acum, după înțelegerea cu Diamondback Energy, care i-a făcut o ofertă mai mare decât ExxonMobil și ConocoPhillips, compania lui va deveni o forță în domeniul energetic.

Cei care îl cunosc pe Stephens spun că este un individ extrem de modest. A mers la muncă până de curând cu o Toyota Land Cruiser veche și a zburat în SUA în interes de business sau personal la clasa economică. Obiceiurile lui reflectă viața modestă pe care a avut-o în primii ani, născându-se și trăind într-o fermă din centrul Texasului, în care se cultivau arahide și pepeni verzi.

Stephens a ajuns să aibă un succes uriaș cu afacerea lui și pentru că a fost întotdeauna deschis la nou, la tehnologie și a adoptat strategii care l-au ajutat să treacă cu bine de criza financiară din 2008, în timp ce mulți alți operatori americani s-au prăbușit. „Istoria industriei petroliere este plină de povești despre oameni care fac și pierd averi de mai multe ori”, a spus el.

Fiind întrebat ce are de gând să facă cu miliardele pe care tocmai le-a încasat, Stephens a spus că încă nu s-a gândit la asta.

Înaite de a-și vinde compania, Autry Stephens era pe locul 130 în indexul miliardarilor calculat de Bloomberg, iar acum este pe locul 77.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, oprit în aeroport când pleca spre Polonia. Reacția președintelui, nu s-a mai întâmplat asta până...
Digi FM
Mihai Albu a făcut nuntă. Mireasa, de profesie chirurg, a arătat o eleganță simplă, de bun-gust
Pro FM
Singurul lucru pe care Elena i l-a cerut lui CRBL, după ce au divorțat: „Asta era rugămintea mea tot timpul...
Film Now
Brigitte Bardot, despre Nicolas Bedos şi Depardieu, acuzaţi de agresiuni sexuale: „Feminismul nu e treaba...
Adevarul
Ucigașul în halat alb care momea copiii cu ciocolată. Adevărul despre experimentele horror de la Auschwitz
Newsweek
Erori în legea pensiilor. Care pensionari iau mai puțini bani decât au contribuit? Cât au muncit?
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Noul favorit să devină James Bond. Actorul britanic de 40 de ani care conduce în cursa pentru cel mai râvnit...
UTV
Meira Drăgușin, sora lui Radu Drăgușin, a atras toate privirile la finala Europa League din Bilbao
OSZAR »