Cele mai bogate șapte țări ale lumii au convenit să contracareze practicile comerciale ale Chinei

Data publicării:
profimedia-1002126334
Fracois-Philippe Champagne, ministrul de Finanțe al Canadei. Foto: Profimedia

Înalții oficiali financiari din primele cele mai bogate șapte democrații ale lumii au lăsat deoparte diferențele majore privind tarifele americane și au convenit să combată „dezechilibrele economice” globale, o lovitură la adresa practicilor comerciale ale Chinei, informează The Guardian.

Înaintea reuniunii miniștrilor de Finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din G7, au existat îndoieli cu privire la existența unui comunicat final, având în vedere diviziunile privind tarifele americane și reticența Washingtonului de a califica războiul Rusiei împotriva Ucrainei drept ilegal.

Însă, după discuții care s-au întins pe parcursul a trei zile, participanții au semnat un document lung, lipsit de orice formulă anterioară privind combaterea schimbărilor climatice, care a omis apărarea tradițională a liberului schimb și a atenuat referințele la războiul din Ucraina.

„Am găsit un teren comun în ceea ce privește cele mai presante probleme globale cu care ne confruntăm”, a declarat, joi, ministrul canadian de Finanțe, Francois-Philippe Champagne, la conferința de presă de închidere.

„Cred că transmite un semnal foarte clar lumii... că G7 este unit în scop și în acțiune.”

Comunicatul menționa că membrii G7 vor continua să monitorizeze „politicile și practicile non-piață”, care contribuie la dezechilibrele din comerțul global. Declarația nu menționează China, dar „politicile non-piață” se referă de obicei la subvențiile la export și politicile valutare ale acestei țări despre care administrația Trump spune că îi conferă un avantaj în comerțul internațional.

Reuniunea de înalt profil a oficialilor din SUA, Canada, Marea Britanie, Japonia, Germania, Franța și Italia a părut a fi mai plăcută decât o reuniune anterioară a miniștrilor de externe ai G7 din martie.

Reuniunea respectivă, tot în Canada, a avut loc în timp ce Donald Trump amenința cu tarife vamale drastice asupra Canadei și sugera că aceasta ar putea deveni al 51-lea stat al SUA.

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat pentru AFP: „Nu cred că au existat dezacorduri majore, cred că întâlnirea a decurs excelent”.

Ministrul german de Finanțe, Lars Klingbeil, a declarat reporterilor că este crucial să se „rezolve cât mai repede posibil actualele dispute comerciale”, pentru că tarifele au pus „o povară grea asupra economiei globale”.

Ministrul francez de Finanțe, Eric Lombard, a declarat: „Atmosfera a fost caldă... Nu suntem de acord în privința tuturor lucrurilor, dar am vorbit despre toate.”

Declarația G7 nu a menționat tarifele americane, care au perturbat comerțul global și lanțurile de aprovizionare și au adăugat incertitudine economică.

Champagne a minimalizat lipsa limbajului din comunicat privind tarifele vamale, dar a spus că miniștrii „nu ocolesc” problema și au discutat efectele în timpul întâlnirii. Canada caută un acord pentru eliminarea tarifelor vamale de 25% impuse de Trump pentru multe bunuri, inclusiv oțel și aluminiu.

„Încercăm să sporim creșterea și stabilitatea. Și, evident, tarifele sunt ceva ce nu poți evita să discuți în acest context”, a spus Champagne.

Războiul Rusiei, condamnat de șefii financiari ai G7

Șefii financiari ai G7 au condamnat, de asemenea, ceea ce au numit „războiul brutal continuu” al Rusiei împotriva Ucrainei și au declarat că, dacă eforturile de a obține un armistițiu eșuează, vor explora toate opțiunile posibile, inclusiv „intensificarea și mai mare a sancțiunilor”.

Descrierea războiului din Ucraina a fost atenuată față de declarația anterioară a G7 emisă în octombrie, înainte de realegerea lui Trump, numindu-l „război de agresiune ilegal, nejustificat și neprovocat împotriva Ucrainei”.

Trump a diminuat sprijinul SUA pentru Ucraina și a făcut declarații care sugerează că Kievul este de vină pentru conflict, în timp ce încearcă să convingă Rusia să înceapă discuții de pace.

Eforturile diplomatice pentru a pune capăt conflictului s-au accelerat în ultimele săptămâni, oficialii ruși și ucraineni având săptămâna trecută la Istanbul primele discuții față în față în mai bine de trei ani.

Însă Kremlinul a declarat joi că noi discuții de pace cu Ucraina „nu au fost încă convenite”, contestând știrile conform cărora cele două națiuni ar urma să poarte în curând negocieri la Vatican.

Reuniunea financiară pregătește terenul pentru un summit al liderilor G7, care va avea loc în perioada 15-17 iunie, în stațiunea montană Kananaskis. Trump va participa la summit, a confirmat Casa Albă joi.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea uriaşă observată la Nicuşor Dan! Mulţi sunt îngrijoraţi, ce se întâmplă cu preşedintele este...
Digi FM
Delia, reacție după ce a fost criticată pentru felul în care a fost surprinsă la ceremonia de învestire a lui...
Pro FM
CRBL, adevărul despre divorțul de Elena Viscu: „Au existat încercări!” Care a fost momentul când au decis să...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
China a devenit cel mai mare recuperator de datorii din lume. Ce înseamnă asta pentru viitorul a zeci de țări
Newsweek
Bugetarii, amenințați că pierd 1.000 lei la salariu. Sporul de antenă și condiții grele, eliminat
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pierce Brosnan și Helen Mirren, în primul lor film împreună, la 45 de ani de când împărțeau ecranul în „The...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”
OSZAR »