Europa s-ar putea confrunta în iarna 2023-2024 cu o criză energetică mai mare. Avertismentul șefului Agenţiei Internaţionale a Energiei

Data actualizării: Data publicării:
bancnote euro intr-un intrerupator de curent electric
Preţurile la energie în Europa au doborât record după record încă înainte de venirea iernii şi această criză se va agrava pe măsură ce temperaturile vor începe să scadă. Foto: Profimedia Images

Europa ar trebui să facă faţă unei crize a aprovizionării cu gaze în următoarele luni, datorită rezervelor considerabile, deşi continentul s-ar putea confrunta cu o criză energetică mai mare în următoarea iarnă, a avertizat şeful Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol.

Excluzând evenimentele neprevăzute, "Europa va depăşi această iarnă cu unele dificultăţi economice şi sociale", în urma rezultatului eforturilor de a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti şi a majorării costurilor cu energia, din cauza războiului din Ucraina.

Dar "următoarea iarnă va fi dificilă", a apreciat directorul general al IEA la o conferinţă organizată la Berlin, scrie Agerpres. Acesta susţine că livrările de gaze ruseşti către Europa ar putea fi oprite complet anul viitor, în timp ce cererea din China pentru gaze naturale lichefiate (GNL) pare să se redreseze, în urma revenirii economiei după pandemie.

IEA estimează că noile capacităţi de gaze care vor fi disponibile în 2023 se vor situa la cel mai redus nivel din ultimele două decenii.

"Acesta este motivul pentru care Europa trebuie să se pregătească acum pentru anul viitor", a declarat Birol, adăugând că solidaritatea în rândul statelor europene reprezintă cheia.

Şeful IEA consideră că Rusia se poate aştepta să simtă unele efecte costisitoare ale opririi achiziţiilor de energie de către cumpărătorii din Europa, în urma invadării Ucrainei. Înainte de război, Rusia livra 75% din gaze şi 55% din petrolul de care avea nevoie Europa, de aceea Moscova este nevoită să găsească acum alte pieţe pentru exporturile sale de energie, a explicat Birol. Acesta crede că "Rusia va pierde bătălia cu energia", iar calculele IEA arată că până în 2030 Moscova va pierde venituri de aproximativ 1.000 miliarde de dolari din cauza războiului declanşat în Ucraina.

Deşi criza din energie afectează sever statele în curs de dezvoltare, şeful IEA susţine că le va ajuta să accelereze tranziţia la soluţii alternative pentru combustibilii fosili, dar va fi necesară majorarea investiţiilor. 

Partenerii noștri
Playtech
Ultimele cuvinte ale cosmonautului care a căzut din spațiu. Rusul Vladimir Komarov știa că...
Digi FM
Singurul supraviețuitor al avionului prăbușit în India, noi dezvăluiri șocante: „Două însoțitoare de bord au...
Pro FM
Ce a răspuns Dakota Johnson când a fost întrebată ce nu ar accepta niciodată într-o relație. Replica ei a...
Film Now
Motivul pentru care Orlando Bloom a apelat la un tratament de 10.000 de lire sterline. De ce este atât de...
Adevarul
Cei trei pași pentru a pune mâna pe putere într-un stat. „Rețeta Ceaușescu” visul împlinit al unui ucenic de...
Newsweek
Bolojan, 2 vești rele despre pensii: Cei care muncesc nu pot susține pensionarii. „Sunt inechități”
Digi FM
Un miliardar, prieten al prințului William, a murit la 53 de ani. Ar fi înghițit o albină în timp ce juca polo
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Pescar din Germania, față în față cu un „pește vampir” rar: „Arăta ca un extraterestru”
Film Now
Antonio Banderas, într-o imagine rară alături de Catherine Zeta Jones, la filmările Zorro. „Ești pur și...
UTV
Hara, iubita lui Iustin Petrescu, reacție fermă după acuzațiile de violență: „Am toleranță aproape spre zero”
OSZAR »