Din ghidul programului „Rabla pentru Tractoare” lipsesc categoriile cele mai utilizate de micii fermieri. Se cere schimbarea ordinului

Data actualizării: Data publicării:
Tractor
Foto: Profimedia

Ghidul oficial al programului „Rabla pentru Tractoare”, publicat recent în Monitorul Oficial, a stârnit controverse majore după ce autoritățile au modificat în mod esențial și netransparent definiția eligibilă a „tractorului”, excluzând din program tocmai subcategoriile T1a, T1b, T2a, T2b, T3a și T3b — adică exact acele vehicule care, potrivit legislației europene, sunt tractoare agricole sau forestiere, mai accesibile pentru fermierii români mici și mijlocii, arată un comunicat al Asociației Importatorilor de Motociclete și Motocicluri.

Excluderea din program a celor 6 categorii de tractoare de dimensiuni mici și medii și păstrarea doar a celor de categorie mare și pe șenile (categoria C) defavorizează exact segmentul cel mai numeros din domeniul agricol, cel al fermelor mici și mijlocii, care nu vor avea astfel acces la această subvenție.

„În același timp, în forma sa actuală Ghidul favorizează atât marii fermieri, cu un potențial financiar mai mare, cât și importatorii de tractoare și utilaje agricole de mari dimensiuni”, explică Asociația Importatorilor de Motociclete și Motocicluri (AIDMM), prin reprezentantul său Ivan Sebastian.

AIDMM mai spune că „Regulamentul (UE) nr. 167/2013 stabilește clar, la art. 3 pct. 8, că: „Tractor înseamnă orice vehicul agricol sau forestier cu motor (...) a cărui principală funcție constă în puterea sa de tracțiune” – iar în art. 4 detaliază categoria T ca fiind destinată tractoarelor pe roți, inclusiv cu indicele „b”, adică tractoare care ating viteze peste 40 km/h”.

Categoria ar fi fost eliminată după consultări

„În forma sa supusă consultării publice, ghidul nu conținea nicio mențiune despre excluderea acestor categorii. Aceste modificări au fost adăugate doar în forma finală, fără reluarea consultării publice — fapt ce contravine dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică”, mai precizează AIDMM.

„Nu poți schimba o definiție stabilită printr-un regulament european printr-un ghid administrativ și să excluzi din legalitate o categorie omologată. Tractoarele T1a, T1b, T2a, T2b, T3a și T3b sunt omologate la nivel european și recunoscute în legislația națională. A le scoate din eligibilitate echivalează cu o discriminare mascată în normă tehnică”, avertizează juriștii specializați în drept administrativ și legislație tehnică.

Fermierii și distribuitorii de tractoare și vehicule de uz agricol (alte utilaje decât tractoarele, folosite în fermele mici și mijlocii pentru lucrările de mici dimensiuni efectuate pentru creșterea plantelor sau animalelor) solicită emiterea de urgență a unui nou ordin, care să suspende aplicarea prevederilor actuale până la clarificarea legală și să corecteze definițiile în conformitate cu alinierea la Regulamentul (UE) nr. 167/2013. Mai mult, se cere includerea explicită în cadrul eligibilității a tuturor vehiculelor omologate legal în categoriile T și subcategoriile aferente, cu respectarea principiului liberei concurențe și al egalității de tratament între beneficiari.

AIDMM mai spune că în lipsa unui răspuns oficial, se ia în calcul acționarea în contencios administrativ pentru anularea parțială a ghidului, în baza art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004, pentru încălcarea principiilor de legalitate și transparență.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să nu conduci cu 140 de km/h pe autostradă? Detaliul la care şoferii nu se gândesc niciodată
Digi FM
Din România la „El Hormiguero”. Cum a ajuns un român să lucreze la cea mai populară emisiune din Spania...
Pro FM
Ioana Ignat a locuit mai bine de un an la o mănăstire: "Am vrut să rămân acolo. Am făcut un fel de armată"
Film Now
Ce se știe despre fiicele lui Adam Sandler. Sadie are 19 ani și e pasionată de actorie, iar Sunny, de 16 ani...
Adevarul
Ce cote le oferă casele de pariuri lui George Simion și Nicușor Dan pentru câștigarea alegerilor prezidențiale
Newsweek
Pensiile și salariile riscă să nu mai fie plătite. Ministrul Muncii: Contribuția socială, prea mică
Digi FM
Mihai Mălaimare, mesaj revoltător: "Nu ați vrut Turul II înapoi! Vine ca un val imens și veți ajunge în canal...
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Întâlnirea istorică dintre cel mai înalt și cel mai mic câine din lume. Reggie și Pearl au topit inimile...
Film Now
Melanie Griffith, super șic în bluză transparentă, alături de fiica ei, Dakota Johnson. Privirile care spun...
UTV
Mădălina Ghenea își etalează silueta perfectă într-o nouă ședință foto incendiară
OSZAR »