„Vor trece secole până se va reface”. Cercetătorii spun că nu există nicio „soluție rapidă” pentru recuperarea gheții din Antarctica

Data publicării:
Banchiză fracturată în Antarctica
„Râurile din cer” sunt, printre altele, și cauza temperaturilor extreme, a topirii calotei glaciare, a dezintegrării ghețarilor și a valurilor uriașe care destabilizează banchizele din Pensinsula Antarctică. Foto: Profimedia Images

Suprafața de gheață din Antarctica s-a redus cu o cantitate record în acest an, ca urmare a creșterii extreme a temperaturilor pe glob, și nu există nicio soluție rapidă pentru a inversa această tendință periculoasă sau pentru a recupera ce s-a pierdut, spun oamenii de știință într-un nou studiu referitor la impactul schimbărilor climatice asupra continentului de la Polul Sud, relatează Reuters.

Stratul minim de gheaţă din perioada verii de pe acest continent, care anul trecut a scăzut sub 2 milioane de kilometri pătraţi pentru prima dată de la începutul monitorizărilor satelitare, în 1978, a continuat să se reducă, ajungând la un nou minim în februarie, conform unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific Frontiers in Environmental Science.

„Va dura zeci de ani, dacă nu secole, pentru ca aceste lucruri să se refacă. Nu există o soluţie rapidă pentru ca această gheaţă să fie înlocuită”, a declarat Anna Hogg de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, care se numără printre autorii studiului.

„Chiar dacă e posibil, cu siguranţă va dura mult timp”, a adăugat ea în cadrul unui briefing de presă.

Suprafaţa minimă a banchizei este, în acest an, cu 20% mai mică în comparaţie cu media din ultimii 40 de ani, o pierdere de aproape zece ori cât suprafaţa Noii Zeelande, a declarat Tim Naish, directorul Centrului de Cercetare asupra Antarcticii din cadrul Universităţii Victoria din Wellington, care nu a participat la acest studiu.

„În unele cazuri ne apropiem de punctele critice, iar odată cu depăşirea lor se va ajunge la schimbări ireversibile cu unele consecinţe de neoprit pentru generaţiile viitoare”, a spus Naish.

Ca urmare a încălzirii globale „alimentate de arderea combustibililor fosili”, Antarctica a devenit mai vulnerabilă la evenimente extreme, iar impactul „aproape sigur” se va înrăutăţi, se arată în studiu.

Creșterea temperaturilor la Polul Sud, „absolut uimitoare”

Schimbările climatice „vor duce la creşterea amplorii şi frecvenţei valurilor de căldură, la colapsul calotelor glaciare şi la declinul banchizelor”, se precizează în studiul bazat pe dovezi recente în urma cercetărilor ştiinţifice asupra Oceanului Antarctic, a atmosferei, a criosferei şi a biosferei din această regiune.

Impactul exact al schimbărilor climatice asupra Antarcticii şi a oceanului este incert, iar oamenii de ştiinţă fac eforturi pentru a cuantifica impactul încălzirii globale asupra grosimii gheţii din Antarctica.

Însă, conform unor fenomene precum reducerea rapidă a banchizei, este „rezonabil din punct de vedere ştiinţific” să presupunem că evenimentele extreme se vor intensifica pe măsură ce temperaturile globale cresc, a declarat Martin Siegert, glaciolog la Universitatea din Exeter, care se numără de asemenea printre autorii studiului.

Anul trecut, un „râu atmosferic” de origine australiană a adus pe continent un val de căldură şi umezeală subtropicale care a condus la temperaturi fără precedent, de până la 38,5 grade Celsius peste valorile normale - cea mai mare variaţie de temperatură faţă de valorile normale observată vreodată în lume.

Siegert a descris această creştere a temperaturilor drept „absolut uimitoare”, adăugând că dacă episodul s-ar fi produs în timpul verii în Antarctica, şi nu iarna, ar fi declanşat topirea la suprafaţă a calotei de gheaţă din Antarctica de Est, care până în prezent a fost scutită de topire.

„Antarctica este un mediu fragil, iar evenimentele extreme testează această fragilitate”, a spus el. „Ceea ce ne îngrijorează profund este creşterea intensităţii şi frecvenţei evenimentelor extreme şi efectele în cascadă pe care acestea le au asupra altor zone”, a adăugat cercetătorul.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Începând cu 1 iunie, toți românii vor primi o înștiințare acasă. Obligația privind schimbările care... vor
Digi FM
Irinel Columbeanu, fericit că fiica lui vine să-l viziteze: "Cea mai mare dorință a mea e să o văd pe Irina...
Pro FM
Val de reacții după ce Inna și-a etalat silueta într-un costum de baie provocator: „Era și așa destul de cald...
Film Now
Sofia Vergara, topless la piscină: „Vara a sosit!”. Fanii au reacționat rapid: „Cum să ai 52 de ani și să...
Adevarul
Adevărul surprinzător despre leguminoasele la conservă. Experți: Superaliment ignorat sau capcană nutrițională
Newsweek
A început încărcarea pensiei pe card. Ce bănci au virat banii? La ce oră primesc ceilalți pensionari
Digi FM
Ion Iliescu ar putea avea cancer la plămâni: „Este un ghinion teribil să faci așa ceva după o viață fără...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Pescar din Germania, față în față cu un „pește vampir” rar: „Arăta ca un extraterestru”
Film Now
În 2001 a luat Oscarul și la trei zile după, rudele îi spuneau să se facă avocat. Benicio del Toro: "Actoria...
UTV
Raluka, copleșită de emoții după ce a cântat imnul României în fața a 45.000 de spectatori: „Nu mai știam cum...
OSZAR »