Vasile Bănescu spune că nu a vorbit în numele BOR când a scris despre azilele groazei

Data actualizării: Data publicării:
Vasile Bănescu în studioul Digi24
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Foto Captură Digi24

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a precizat vineri că mesajele sale legate de atrocitățile de la azilele groazei au fost transmise în nume personal, nu ca poziție oficială a Bisericii Ortodoxe Române, care „se pronunță prin comunicate oficiale emise de Biroul de Presă, nu prin mesaje private”.

„Poziționările mele strict personale pe Facebook sunt preluate uneori de presa dornică de subiecte ațâțătoare, cu rating cât mai fierbinte posibil, ca texte emise oficial. Ceea ce nu coincide cu realitatea, deci devine nedrept.

Fiecare dintre noi este și o persoană privată, nu doar publică, nu doar oficială, și e firesc să ținem la această delimitare.

Fiecare dintre noi este o persoană din carne, oase și suflet care simte, se revoltă și reacționează conform conștiinței sale.

Doar din această rațiune am considerat necesară adăugarea unui apendice care să excludă onest instituția Bisericii din care facem aproape toți parte, dar în numele căreia nu putem vorbi non-stop. Aceasta se pronunță prin comunicate oficiale emise de Biroul de Presă, nu prin mesaje private la care are dreptul chiar și cineva care ocupă o trecătoare funcție”, a scris Vasile Bănescu vineri, într-un mesaj pe Facebook.

Cu o zi înainte, el se arătase revoltat de dezvăluirile apărute de la azilele de bătrâni din Voluntari și a lansat un atac care a fost interpretat ca fiind îndreptat împotriva Gabrielei Firea.

„Să spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit «Doamne ajută», e proba supremă de abjecție și cinism”, afirma Vasile Bănescu joi.

Ulterior, el a venit cu precizarea că mesajul lui inițial nu era îndreptat împotriva unei persoane anume, ci  împotriva persoanelor „care vor fi identificate ca vinovate de către autoritățile abilitate”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai nevoie de procură dacă mergi în Bulgaria sau Grecia cu o mașină care nu e pe numele tău? Ce spun...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Cum arată astăzi Penny din „The Big Bang Theory”. Kaley Cuoco are 39 de ani și este mama unei fetițe
Adevarul
Istoria zbuciumată a programului nuclear al Iranului. De ce este atât de important pentru Republica Islamică
Newsweek
Din ce lună se aplica CASS la pensie: iulie sau august? Pensiile, mai mici cu sume 50 - 400 lei
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Filmul care i-a adus cei mai mulți bani lui Arnold Schwarzenegger: „Ne-am dus direct la bancă”
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”
OSZAR »