Trei locuinţe din localitatea giurgiuveană Poiana lui Stângă au fost cuprinse de un incendiu, sâmbătă după amiază. În urma incendiului, trei persoane au avut nevoie de ajutor medical, una dintre ele fiind dusă la spital. Pompierii au stabilit că cel mai probabil focul a pornit de la un scurtcircuit, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu.
Incendiul a izbucnit la o locuinţă din satul Poiana lui Stângă, comuna Vânătorii Mici, flăcările extinzându-se rapid la alte două locuinţe. Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu şi ISU Dâmboviţa, cu şapte autospeciale de stingere.
De asemenea, la faţa locului au fost trimise două ambulanţe, una de la SMURD şi una de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Giurgiu. Când au ajuns la locul incendiului, pompierii au constatat faptul că o locuinţă ardea generalizat, a doua casă afectată ardea în zona faţadei, a acoperişului şi la etaj, pe o suprafaţă de aproximativ 175 de metri pătraţi.
Citește și Incendiu la o hală industrială şi un depozit de deșeuri plastice în Hunedoara. A fost emis mesaj RO-Alert
La cea de-a treia casă, ardea acoperişul, pe circa 10 metri pătraţi. „Nu au fost persoane surprinse în incendiu, însă trei pacienţi au fost monitorizaţi de echipajele medicale la faţa locului. O femeie, în vârstă de 57 de ani, a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital”, a transmis ISU Giurgiu.
Potrivit specialiştilor instituţiei, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : C.A.